GHINION in prima zi a anului! Trupa Cargo, implicata intr-un grav accident de circulatie! „Ar fi cazut in raul Olt”!

De: Cancan
Publicat: 01/01/2014 | 18:21

Anuntul privind accidentul rutier a fost facut de chitaristul trupei Cargo, Adrian Barar, pe pagina sa oficiala de Facebook.

Barar spune ca masina in care se aflau membrii trupei Cargo, care se intorceau de la Bucuresti, unde au sustinut un concert in noaptea de Revelion, si se indreptau spre Timisoara, a fost lovita, pe Valea Oltului, de o masina condusa de o femeie.

Potrivit unor surse din Politia Valcea, citate de Mediafax, accidentul s-a petrecut pe drumul naţional 7, in zona de nord a judetului Valcea.

Sursele citate au precizat ca soferita care a provocat accidentul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar intr-o curba a intrat pe contrasens, unde a acrosat microbuzul in care se aflau cei patru artisti.

In urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, incidentul in trafic fiind catalogat de catre politisti drept o tamponare, in conditiile in care nu sunt victime, iar soferii au posibilitatea de a-si repara masinile in baza unei intelegeri pe cale amiabila.

Niciunul dintre soferii care conducea maşinile implicate in accident nu consumase alcool, iar in urma acestui eveniment rutier traficul pe Valea Oltului nu a fost afectat.

„Am fost implicati intr-un accident pe Valea Oltului, in timp ce ne intorceam acasa dupa Revelion. Din sens opus, o femeie a pierdut controlul volanului si a lovit masina noastra. Aceasta i-a salvat si viata, altfel ar fi cazut in raul Olt. Atat noi, cat si femeia am scapat nevatamati”, scrie Adrian Barar pe Facebook.

R.N.