OPTIMISM. Desi lucrarile la noile gradinite sunt in toi, reprezentantii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti spun ca acestea vor fi, totusi, gata pe 15 septembrie Cu toate ca in Capitala au fost construite, in aceasta vara, 24 de gradinite, acest lucru nu pare sa rezolve criza existenta in sistem. Prichindeii ghinionisti care nu au prins un loc la inscrierile din iunie si vor fi repartizati in gradinitele noi, ar putea sa ajunga in unitati de invatamant cu dotari de ultima generatie, dar fara cadre didactice suficiente. La 15 septembrie, cele peste 20 de gradinite noi, majoritatea in sectorul 3 si 2 din Capitala, vor fi inaugurate si ar putea cuprinde o buna parte din cei zece mii de copii de grupa mica. Autoritatile sunt, insa, ingrijorate din cauza unei probleme noi. Nici in urma concursului de titularizare din aceasta vara, cererea foarte mare de educatoare nu va putea fi acoperita in totalitate. Potrivit Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, pentru fiecare gradinita noua este nevoie de opt cadre didactice, adica aproape doua sute de educatoare pe care sistemul nu are de unde sa le ia. (A.A.)