Greva spontana la CFR! Toate trenurile sunt oprite in gari! Feroviarii, nemultumiti de salarii

• Știri
Greva spontana la CFR! Toate trenurile sunt oprite in gari! Feroviarii, nemultumiti de salarii

Protestul are loc, potrivit sindicalistilor, in urma esuarii negocierilor privind incheierea unui nou contract colectiv de munca.

Presedintele Federatiei Miscare Comercial, Gheorghe Fratica, a declarat ca membrii federatiei au intrerupt voluntar lucrul, iar intre orele 7.00 si 9.00 nu va circula niciun tren de calatori si de marfa, potrivit MEDIAFAX.

Greva CFR

Trenurile de calatori aflate in miscare vor fi oprite in prima statie de pe traseu, iar cele care aveau ora de plecare dupa 7.00 vor ramane in statii pana la ora 9.00, cand, treptat, va fi reluata circulatia feroviara.

Actiunea feroviarilor, prima din acest an, va afecta mii de calatori, iar sute de trenuri aflate in miscare intre orele 7.00 si 9.00 nu vor ajunge la timp la statia finala, din cauza blocarii circulatiei pe calea ferata.

Greva CFR

Gheorghe Fratica a spus ca intre orele 7.00 si 9.00 erau in circulatie aproximativ 400 de trenuri de calatori si 200 de marfa.
In cele doua ore de protest, calatorii vor fi nevoiti sa astepte in gari reluarea circulatiei feroviare sau sa gaseasca alte mijloace de transport.

Liderul Federatiei Miscare Comercial a spus ca prin incetarea voluntara a lucrului, angajatii din CFR vor sa traga un semnal de alarma actualilor si fostilor guvernanti ca in ultimii sase ani nu au primit niciun procent in plus la salarii.

Fratica a mai spus ca negocierile pentru incheierea noului contract colectiv de munca au esuat, ultima intalnire cu ministrul Transporturilor avand loc marti. El a precizat ca miercuri va mai fi o intalnire cu ministrul, la 17.00.

Greva CFR

Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu, a spus ca protestul nu este organizat de sindicate.
Federatiile sindicale din transporturile feroviare amenintau inca din 15 aprilie ca ar putea declansa conflictul colectiv de munca incepand cu 23 aprilie, daca pana atunci nu vor fi incheiate noile contracte colective de munca, care sa tina cont de solicitarile salariatilor.

______

CITESTE SI:

De la tribunal, la restaurant! Acuzat de o teapa de 50 milioane de euro, „Tarul CFR” Mihai Necolaiciuc o „arde” modest prin oras!

Alice Peneaca, sexy-nasica CFR de pe coperta FHM Romania, vorbeste despre virginitate si despre cum umbla goala prin casa

_______

Printre nemultumirile sindicalistilor de numara cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajatilor de a calatori gratuit pe calea ferata si de faptul ca nesemnarea noilor contracte colective de munca ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariati de la CFR Marfa.
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!