Halloween 2019 în România. Tradiții, superstiții și curiozități despre Halloween

Halloween 2019 în România.  Tradiții, superstiții și curiozități despre Halloween
Costumele de Halloween fac parte, si in Romania, din traditia acestei sarbatori

Sărbătoarea de Halloween a căpătat proporții în România, iar în 2019 este așteptată cu nerăbdare, atât de copii, cât și de adulți. Iată care sunt cele mai populare tradiții de Halloween

Halloween-ul se sărbătorește, în fiecare an, pe data de 31 octombrie, iar în 2019 va cădea în noaptea de joi spre vineri. Petrecerile de Halloween, decorațiunile și costumele au devenit foarte populare în ultimii ani și în România.

Halloween-ul sau Sărbătoarea Tuturor Sfinților este legată de multe tradiții și superstiții de Halloween, însă, în ultima perioadă, sărbătoarea de Halloween este mai degrabă una a divertismentului și are tot mai puțin legătură cu semnificația inițială.

Halloween 2019 România. De unde vine obiceiul dovleacului de Halloween

Cea mai cunoscută tradiție de Halloween în România și în lumea întreagă este cea a sculptării dovleacului. Legenda dovlecilor-felinar se leagă de personajul emblematic Jack O’Lantern, care îşi are originile tot în Irlanda. Un fermier pe nume Jack a reușit să-l păcălească pe diavol și astfel nu a mai reușit să ajungă nici în iad, nici în rai. Sufletul lui a rătăcit pe pământ până într-o zi când și-a făcut o lanternă dintr-o ridiche și o bucată de cărbune. Legenda spune că beţivul irlandez, cu sufletul condamnat, reapare în fiecare an, în ziua morţii sale, de Halloween. Mai mult, legenda a fost preluată și acum oamenii au ajuns să pună dovleci sculptați în fața casei pentru a ghida sufletele rătăcite în noaptea de Halloween.

Citește și: HALLOWEEN DE ROMÂNIA. CE SĂRBĂTOARE ASEMĂNĂTOARE AU ROMÂNII

Tradiții și superstiții de Halloween. Ce se face de Halloween în România

Halloween-ul a devenit, în ultimii ani, o sărbătoare cunoscută în toată lumea, inclusiv în România.  Totuşi,  Halloween-ul a început să capete influenţe diverse în funcţie de cultură, cât şi de dorinţa fiecăruia. În România, Halloween-ul este sărbătorit, cel mai frecvent, în jurul mitului lui Dracula. Asta pentru că românii au o altă sărbătoare care cinsteşte morţii: Sâmbăta Morţilor sau Moșii de Vară, ori Moșii de Iarnă.

Românii  au împrumutat oarecum sărbătoarea de Halloween, dar nu respectă întocmai tradiţiile originale. În preajma zilei de Halloween întâlnim şi în România, prin magazine, obiectele specifice  cum ar fi măşti, costumaţii, afişe, celebrii dovleci, etc. Însă puţini români ştiu cu adevărat semnificaţia sărbătorii de Halloween.  Cu toate acestea, și în România, Halloween-ul este un prilej de petrecere.

Superstiții de Halloween

De sărbătoarea de Halloween sunt legate numeroase superstiții:

  • Se spune că, dacă o fată necăsătorită pune o floare de rozmarin și un bănuț de argint sub pernă, își va visa sortitul;
  • Dacă în noaptea de Halloween auzi pași sau zgomote în spatele tău, nu trebuie să te întorci, deoarece se spune că este un spirit de pe lumea cealaltă venit să te ia cu el;
  • Dacă observi un păianjen prin casă în noaptea de Halloween, înseamnă că spiritul unei persoane dragi te veghează;
  • Dacă se întâmplă să îți zboare un liliac prin casă ori lângă casă, în noaptea de Halloween, se spune că acolo sunt spirite rele;
  • Lumânarea aprinsă în dovleac are scopul de a ține spiritele rele la distanță;
  • Se mai spune că, dacă în noaptea de Halloween participi la o cină, este bine să vorbești în timpul mesei, astfel vei încuraja și spiritele din apropiere să participe la masă;
  • Se spune că de Halloween se deschide poarta dintre cele două lumi și sufletele celor morți umblă libere pe pământ. Conform superstițiilor, aceste spirite se deghizează și bat pe la uși cerând bani sau mâncare. Cine nu oferă nimic spiritelor riscă să fie blestemat sau bântuit.

Halloween 2019. Curiozități despre Halloween

Halloween-ul este o sărbătoare celebrată aproape în toată lumea, tocmai de aceea pe seama ei au fost realizate tot felul de statistici și studii. Iată câteva dintre lucrurile mai puțin știute și curiozități de Halloween:

  • Următorul Halloween cu lună plină va fi chiar anul viitor, în 2020. N-ar trebui să îl ratezi pentru că altfel vei fi nevoit să aștepți pentru o noapte de Halloween ca la carte până în anul 2039
  • În Alabama, un stat al Statelor Unite ale Americii, este ilegal să te costumezi precum călugăriță sau preot de Halloween.
  • Un sfert dintre toate bomboanele sunt vândute în noaptea de Halloween. Numai americanii cumpără aproximativ 9 milioane de kilograme de bomboane cu această ocazie
  • Halloween este o sărbătoare importantă care generează încasări record pe continentul american, surclasând ziua de Sfântul Valentin.
  • Cele mai căutate costume de copii din ultimii ani sunt costumele de prințesă, supererou și animăluțe. Pentru părinți, cele mai căutate costume sunt cele de vrăjitoare și pirați.

Citește și: SÂNZIANA BURUIANĂ SARE LA GÂTUL CELOR CARE ȘI-AU COSTUMAT COPIII, DE HALLOWEEN: „NU LE PUNEȚI MASCĂ DE DEMON!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani