Singurul punct important pe care Rusia l-a câștigat de la lansarea războiului, în luna februarie, este orașul Herson, care, înainte de invazie, avea aproximativ 300.000 de locuitori. Este un obiectiv strategic, fiind esențial pentru aprovizionarea cu apă a Crimeei. Kremlinul încearcă acum să își întărească dominația în oraș: s-au înmulțit punctele de control și patrulele, în încercarea de a face populația locală să cedeze în fața noului regim. Locuitorii din Herson au ieșit însă în mai multe rânduri să protesteze față de ocupația rusă, iar trupele ruse au reacționat violent, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.
Au existat, de asemenea, zvonuri că armata rusă ar organiza un fals referendum pentru a-i „legitima” pe noii conducători, însă primarul Ihor Kolihaiev a negat această posibilitate, susținând că este interzisă organizarea unui scrutin pe timpul legii marțiale.
Corespondenta BBC la Liov a vorbit cu un localnic din Herson, care i-a spus că oamenii au rămas fără medicamente, iar alimentele sunt vândute direct din mașini. Există temeri că sistemul bancar ucrainean va fi oprit, după ce au existat unele încercări – nereușite deocamdată – de a introduce rubla rusească drept monedă de circulație, care să înlocuiască hrivna ucraineană.
Rusia va rămâne „pentru totdeauna” în sudul Ucrainei, a declarat parlamentarul rus Andrei Turciak în timpul unei vizite la Herson. A fost pentru prima dată când un înalt responsabil rus a anunţat intenţia Moscovei de a rămâne în teritoriile cucerite de armata rusă.
În cazul regiunii Herson, mizele sunt mult mai mari. Rușii își doresc instalarea cât mai rapidă a unei administrații care să depindă direct de structurile ruseşti de decizie şi, astfel, să completeze ceea ce ar trebui să fie arcul de cerc al republicilor separatiste care să treacă la Rusia.
Dacă ar lua oficial regiunea Herson, ar avea acces către centralele nucleare din sudul Ucrainei, obictive strategice esențiale. Mulți analiști cred că unul dintre obiectivele armatei ruse în sud-estul Ucrainei este acela de a stabili acel „culoar terestru” care să lege cele două regiuni separatiste deținute de rebelii pro-ruși de Crimeea.
Mai aproape de Rusia decât orice alt oraș mare ucrainean, Harkovul s-a aflat de mult în viziunea președintelui Vladimir Putin, potrivit căreia Ucraina nu este altceva decât un apendice al Rusiei smuls pe nedrept de străini și naționaliști ucraineni. Harkov, de multă vreme un amestec al diferitelor grupuri etnice, inclusiv o mare populație evreiască, a jucat un rol deosebit de important în modelarea Ucrainei în timpul și după Primul Război Mondial.
A servit drept prima capitală a Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, o regiune controlată în mare parte de Moscova, entitate constituită în opoziție cu Republica Populară Ucraineană de la Kiev, care a căutat să se desprindă de Moscova și a declarat stat ucrainean independent.
Harkov este al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Este centrul administrativ al regiunii Harkov, ca și al raionului Harkov. În 2006, avea o populație de aproape 1.500.000 de locuitori.
Harkovul este unul dintre cele mai importante centre industriale, culturale și de învățământ din Ucraina. Producția industrială și cercetarea științifică sunt orientate spre producția de mașini unelte și de armament.
Sunt sute de companii industriale în oraș. Printre cele mai importante, cunoscute și peste granița, se numără: Secția de proiectare Morozov și Fabrica Malișev (fabrica de tancuri), Hartron (componente pentru industria aerospațială și electronică) și Turboatom (producător de turbine turbine cu abur).
Orașul s-a făcut cunoscut prin cea mai mare piața publică din Europa și a treia din lume – Piața Libertății. Orașul Harkov este unul dintre cele mai mari noduri de transport ale Ucrainei, pe aici trecând numeroase căi ferate, șosele, linii aeriene către orașele țării sau ale lumii. Transportul în comun orășenesc este asigurat de numeroase linii de autobuze, troleibuze, taxiuri, maxitaxiuri și de metroul cu 3 linii având 38,7 km si 30 de stații. Anual, autobuzele orășenești transportă aproximativ 12 milioane de călători.
(CITEŞTE ŞI: CE SUNT, DE FAPT, RACHETELE KINJAL, „PUMNALUL” NUCLEAR AL RUSIEI. POT ATINGE ȚINTE AFLATE LA PESTE 2000 DE KILOMETRI)
În timpul erei sovietice, Harkov a fost capitala producției industriale în Ucraina și un mare centru de industrie și comerț în URSS . După prăbușirea Uniunii Sovietice , producția industrială a orașului, orientată în mare parte pe sistemele de apărare, a scăzut semnificativ. La începutul anilor 2000, industria a început să se redreseze și să se adapteze la nevoile economiei de piață. Întreprinderile formează conglomerate de construcție de mașini, electro-tehnologie, instrumente și conglomerate energetice.
Primarul Ihor Kolihaiev a confirmat pentru BBC că trupele de ocupație au cerut liste cu apartamentele goale din oraș, dar spune că nu știe ce au de gând să facă cu ele. Serviciile de informații militare ucrainene susțin însă că în casele rămase neocupate ar urma să fie cazați militarii și agenții de informații ruși.
Forțele Armate ale Ucrainei au eliberat așezarea Pepiniere din regiunea Harkov. Unitățile ocupanților ruși din direcția Harkov s-au mutat în poziții de apărare pentru a încetini ritmul ofensivei trupelor ucrainene, se precizează în raportul de seară al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În raportul zilnic al Ministerului britanic al Apărării se spune că trupele din jurul Harkovului sunt ”vulnerabile în faţa forţei defensive mobile şi extrem de motivate a Ucrainei”.
(VEZI ȘI: ZECI DE DELFINI DIN MAREA NEAGRĂ AU MURIT! CARE ESTE, DE FAPT, ADEVĂRATUL MOTIV)
”În pofida succesului Rusiei de a încercui Harkovul în etapele iniţiale ale conflictului”, se pare că Moscova a retras unităţi din regiune cu scopul de a-şi reorganiza şi reface forţele în urma pierderilor grele, se mai arată în raport.
”Odată reconstituite, aceste trupe se vor desfăşura probabil pe malul de est al râului Doneţ, formând o forţă de blocare pentru a proteja flancul vestic al principalei concentraţii de forţe a Rusiei şi principalele rute de aprovizionare pentru operaţiunile din vecinătatea Izium”, mai precizează Ministerul britanic al Apărării.