Hiperpigmentarile care apar dupa expunerea la solar se pot indeparta cu laser

Hiperpigmentarile care apar dupa expunerea la solar se pot indeparta cu laser
Dr. Raluca Vladuta

Cum scapam de petele de la solar? „Dupa cateva sedinte de solar m-am ales cu doua pete maronii pe unul dintre pometi. Desi am incercat pana acum tot felul de creme de depigmentare, petele sunt tot acolo. Cum pot sa scap de ele?” Madalina Raspuns: Chiar daca apelam la solar pentru infrumusetare, uneori, „soarele” artificial poate avea efectul contrar. Riscul de a-ti pata tenul sau alte zone ale corpului este si mai mare daca au fost implicati si alti factori de risc precum dezechilibrele hormonale, sarcina sau ai luat anumite medicamente. Petele brun-cafenii, de culoare mai inchisa decat cea a pielii inconjuratoare, localizate mai ales la nivelul fetei, decolteului si al mainilor sunt de fapt aglomerari de melanina (pigmentul natural al pielii). Odata aparute, aceste inestetice pete maronii sunt extrem de greu de indepartat. Cu cat incepi tratamentul mai devreme cu atat este mai bine. Iti recomand ca, inainte de a lua orice masura terapeutica, sa ceri sfatul unui specialist. Doar dermatologul iti poate spune daca aceste hiperpigmentari sunt cauzate de solar sau reprezinta de fapt alte leziuni melanocitare, cum ar fi nevii sau unele tumori cutanate (melanomul malign). Metodele de „stergere” a petelor pigmentare variaza de la aplicarea locala de creme depigmentante si efectuarea de peelinguri de catre medicii de specialitate, pana la terapia laser. Lumina intens pulsata este o varianta cu rezultate excelente, uneori chiar de la prima sedinta. Laserul „ataca” melanina pe care o distruge cu ajutorul caldurii. Nu te ingrijora daca la cateva zile de la prima sedinta cu laser petele vor aparea si mai inchise la culoare. Ulterior, prin descuamarea stratului superficial al pielii, petele or sa dispara treptat. In functie de vechimea lor si de profunzimea afectarii tegumentului, este nevoie de mai multe sedinte pentru a scapa de acestea. In perioada tratamentului este obligatorie crema fotoprotectoare FSP 50 si cremele depigmentare care grabesc „vindecarea”. Pe viitor iti recomand sa folosesti autobronzantele care sunt de preferat solarului, neavand contraindicatii; exceptie facand persoanele alergice la compusii regasiti in acestea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani