Acasă » Horoscop » Horoscop 12 mai 2023. Lista nativilor cărora li se îndeplinesc dorințele

Horoscop 12 mai 2023. Lista nativilor cărora li se îndeplinesc dorințele

De: Virginia Olteanu 11/05/2023 | 23:59

Horoscop vineri, 12 Mai. Iată ce previziuni au astrele pentru toate zodiile, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. 

Berbec

Așteptările pe care le ai din partea unor prieteni, cauze sau proiecte în care ai investit până acum pot fi în schimbare, pe măsură ce unele chestiuni financiare te iau prin surprindere. Păstrează-ți flexibilitatea și încearcă să gândești cât mai clar și mai obiectiv. O persoană mai în vârstă te poate ajuta cu un sfat!
Taur

Poți tinde să te revolți împotriva unor situații sau persoane care cer de la tine să te conformezi unor reguli, proceduri sau perspective cu care nu ești de acord sau poți adopta o atitudine mai flexibilă capabilă să ia în calcul și alte variante decât cele proprii. Dacă ai o strategie bine pusă la punct pe care o poți argumenta cu multă răbdare, ai șansa să-ți faci vocea auzită.
Gemeni

O veste pe care o primești sau conversația cu o anumită persoană, poate să fie un profesor, un ghid sau poate un consilier într-un anumit domeniu poate să te atingă unele chestiuni sensibile pentru tine. Ești îndemnat să-ți îmbrățișezi unele temeri sau incertitudini iar partea bună este că ai încrederea necesară și resursele necesare pentru a face asta.
Rac

Încrederea ta într-un proiect anume sau într-o persoană poate să fie pusă la îndoială din cauza unor situații care te iau prin suprindere. În ciuda acestui lucru, te vei mobiliza făcând apel la acei oameni care au pregătirea sau experiența necesară pentru a te ajuta. Poți semna sau stabili semnarea unor acte sau documente care să concretizeze unele lucruri.
Leu

Careul dintre Soare și Luna de astăzi scoate la suprafață unele tensiuni între tine și o persoană cu care colaborezi, un șef, un coleg sau cu propriul partener. Chiar dacă va fi greu să-ți maschezi starea de insatisfacție, dacă ai puterea să-ți gestionezi emoțiile, descoperi că există loc pentru discutarea sau negocierea unor termeni sau condiții într-un mod rezonabil.
Fecioară

O schimbare neașteptată care vizează munca sau unele chestiuni administrative îți poate da unele bătăi de cap. Dacă aveai în plan altfel de activități astăzi, vei fi forțat să-ți modifici programul. Partea bună este că ai susținerea necesară pentru o gestionare cât mai eficientă a situației, fie din partea unor prieteni fie chiar a partenerului.
Balanță

Ceva din comportamentul celuilalt te face să te îndoiești de angajamentul sau încrederea acelei persoane în relația voastră. Poți simți că nu ești recunoscut sau recompensat la justa valoare, iar acest lucru poate viza și planul profesional. Ce te ajută este faptul că poți renegocia unele lucruri sau termeni astfel încât să reechilibrezi situația.
Scorpion

Ceva sau cineva te poate forța să ieși din zona de confort sau să-ți schimbi unele convingeri, fapt care îți poate crea un disconfort emoțional considerabil. Totuși, dacă ești dispus să înțelegi faptul că intențiile celuilalt au fost bune doar modul de acțiune greșit, puteți dezbate unele aspecte într-un mod care să stabilizeze lucrurile între voi.
Săgetător

O zi tensionată fizic sau intelectual din cauza unor tensiuni neașteptate. Pot ține de muncă, serviciu, relația cu cei de la muncă sau chiar sănătate. Ți se recomandă să fii flexibil în abordare și dispus să încerci și altfel de metode. Cu un pic de efort și analiză realizezi că-ți poți atinge scopurile folosind la maxim resursele disponibile, făcând chiar și mici economii.
Capricorn

Ceva sau cineva îți strică calculele financiare pe care le-ai făcut. Dacă sectorul relațional este în vizor, speranțele tale vis-a vis de o relație romantică sunt puse la îndoială de atitudinea imprevizibilă a celuilalt. Dacă în schimb ești flexibil și deschis la un alt gen de abordare, descoperi că unele lucruri pot fi rediscutate într-un mod care să mulțumească pe toată lumea.
Vărsător

Aspectul tensionat de astăzi dintre Luna din propriul tău semn și Soarele și Uranus din Taur îți poate genera o stare de tensiune și neliniște din cauza unor evenimente care te iau prin surprindere. Acestea pot viza munca, serviciul, planul domestic sau propriul cămin. Cu un pic de răbdare și disponibilitate de a asculta și părerile celor din familie, se vor găsi soluțiile potrivite.
Pești

Dacă ai unele planuri de a te întâlni cu cineva, de a cumpăra ceva sau chiar de a pleca la un drum, te poți confrunta cu unele obstacole. Cu cât vei fi mai stăpân pe situație, gândind clar și obiectiv dar și dispus să faci mici reajustări în cazul unor lucruri, cu atât ai șansa să depășești impedimentele. Unii oameni se pot dovedi de ajutor.

VEZI ȘI: Horoscop 8-14 mai 2023. Lista nativilor care vor avea o săptămână productivă din toate punctele de vedere

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Test IQ cu chibrituri | Mutați un singur băț, pentru a corecta 1+6=6
Test IQ cu chibrituri | Mutați un singur băț, pentru a corecta 1+6=6
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport,...
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Sfatul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Fecioarele vor să facă schimbări
Sfatul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Fecioarele vor să facă schimbări
De unde provine, de fapt, ceafa de porc din marca Purland de la Kaufland. Românii stau la coadă ca să o cumpere. Surpriza e totală
De unde provine, de fapt, ceafa de porc din marca Purland de la Kaufland. Românii...
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE...
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Zodii cu mare noroc de Florii. Vor trăi bucurii explozive
Zodii cu mare noroc de Florii. Vor trăi bucurii explozive
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
”Nu îmi ieșeau bine analizele, eram pe perfuzii” Problemele de sănătate cu care s-a confruntat Ioana Ginghină, după ce a renunțat la carne
”Nu îmi ieșeau bine analizele, eram pe perfuzii” Problemele de sănătate cu care s-a confruntat...
Andreea Bălan a pus stop scandalurilor cu George Burcea. La ce decizie au ajuns cei doi de dragul fiicelor
Andreea Bălan a pus stop scandalurilor cu George Burcea. La ce decizie au ajuns cei...
Cât costă, de fapt, manopera pentru un apartament pe care îl renovezi de la zero. E chiar mai ieftin să îți cumperi o casă nouă
Cât costă, de fapt, manopera pentru un apartament pe care îl renovezi de la zero....
Obiectele care îți blochează semnalul de la WiFi. Mulți români fac această greșeală. Trebuie să le îndepărtezi neapărat de lângă router pentru un internet mai rapid. O să vezi imediat diferența
Obiectele care îți blochează semnalul de la WiFi. Mulți români fac această greșeală. Trebuie să...