HOROSCOP 31 MAI. Racii trebuie să nu-şi mai piardă cumpătul!

Publicat: 31/05/2017 | 00:00
HOROSCOP 31 MAI. Racii trebuie să nu-şi mai piardă cumpătul!

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

Berbec – Îţi este foarte greu să îţi menţii cumpătul, să taci sau să te abţii de la intervenţii în viaţa altora, aspect care te poate conduce către situaţii conflictuale. Fă linişte în sufletul şi gândurile tale, fii mai introvertit, detaşează-te de problemele celor din jur şi menţine-ţi focusul pe activităţile importante pentru tine. Totodată, nu încerca să atragi atenţia asupra ta, dar menţine-te în gardă faţă de cei cu care colaborezi sau lucrezi.

Taur – Eşti foarte conştient de forţa şi capacităţile tale, iar dacă aduci şi determinare în viaţa ta, ai putea demara sau rezolva multe lucruri. Respectă toţi paşii necesari pentru a ajunge la ceea ce îţi doreşti şi concentrează-te pe esenţă. Multe stări sufleteşti sunt în schimbare, iar tu ai ocazia de a simţi mai bine care îţi este drumul pe care trebuie să o iei. Îţi poţi achita datoriile sau restanţele, ceea ce te va elibera de frământări şi gănduri negative.

Gemeni – Respectă-ţi angajamentele şi promisiunile, te vei simţi mult mai liniştit şi mai detaşat de viaţa cotidiană. Este un moment prielnic pentru a-ţi analiza şansele în afaceri sau în câştigarea unor bani, dar pentru asta trebuie să ieşi din zona de confort în care te situezi în acest moment. Dacă îţi lipseşte energia, remontează-te, fă mai mult sport şi propune-ţi mai mult! Fă o listă cu tot ceea ce îţi doreşti şi materializează ceea ce ai notat.

Rac – Este bine ca zilele acestea să îţi controlezi mai bine energia cu care te implici în diferite acţiuni, mai ales pentru că acum îţi poţi descoperi un nou potenţial de muncă. Profesia joacă un rol foarte important în acest moment, deoarece poţi avea parte de multe oportunităţi. Îţi este greu să te subordonezi, dar dacă îţi menţii cumpătul, poţi face mari paşi înainte, poţi fi ascultat şi, într-un final, foarte respectat.

Leu – Fii corect în tot ceea ce faci, implică-te profund în îndatoririle zilnice, nu îţi impune punctul de vedere şi respectă-ţi promisiunile. Cuvintele pe care le rosteşti prind viaţă mult mai uşor, aşadar fii cu băgare de seamă la ceea ce spui şi afirmi, ai putea atrage repede unele situaţii de viaţă. Eşti vulnerabil energetic, de aceea este bine să te protejezi şi să te înconjori de oameni pozitivi, buni şi armonioşi.

Fecioară – Dacă cineva te supără, te acuză sau îţi vorbeşte urât, este indicat să acorzi o mai mare atenţie vorbelor pe care ţi le spune. Poate ţi se indică ceva despre tine, poate ţi se atrage atenţia asupra unei situaţii în care nu ai reacţionat corect sau poate ţi se oferă o lecţie de viaţă de la care ai multe de învăţat. În acelaşi timp, poţi rezolva o situaţie incertă deoarece înţelegi mai bine cu ce te confrunţi.

Balanţă – Eşti atras de persoane diferite faţă de tine, aspect care te împinge să îţi schimbi abordarea, atitudinea şi concepţiile. Pe această cale, ai putea să îţi reevaluezi identitatea şi să îţi pui mai multe întrebări despre tine, despre alegerile pe care le-ai făcut şi despre viitor. Observă ceea ce ai de corectat la tine, ai şansa acum să scapi de unele metehne şi de unele blocaje, care te-au împiedicat să ajungi la propriile dorinţe.

Scorpion – Discuţiile care nu sunt constructive ar trebui eliminate, mai ales că nu este un moment propice pentru schimbul de idei. Dezvoltă-ţi intuiţia mai mult şi nu mai judeca atât de tare toate detaliile unei probleme. Apar situaţii care pot da peste cap o anumită ordine cu care eşti obişnuit, ca atare fii pe fază pentru a face faţă neprevăzutului, vei avea nevoie de un plan de rezervă şi de spontaneitate.

Săgetător – Ai marea capacitate de a soluţiona greutăţi, de a depăşi situaţii limită şi de a realiza ceea ce ce este optim pentru tine. Mobilizează-ţi resursele pentru a-ţi îndeplini dorinţele şi nevoile, dă startul activităţilor necesare şi ieşi din zona de confort. Orice problemă trebuie tratată cu seriozitate, dar renunţă la ego sau la orgoliu. Detaşându-te de ceea ce simţi, vei atrage persoanele potrivite lângă tine.

Capricorn – Ceea ce are importanţă va veni de la sine, aşa că nu bate la uşi închise, realaxează-te şi nu te agita fără măsură. Fii mai atent la semnele pe care ţi le scoate în cale divinitatea şi nu forţa nimic să se întâmple mai repede decât este cazul. Trăieşte detaşat, relaxat şi abandonează controlul pe care vrei să îl exerciţi aupra celor din jurul tău. Chiar dacă eşti sensibil la stimulii din exterior, concentrează-te mai mult pe tine.

Vărsător – Ai tendiţa de a fi receptiv la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, de a simţi emoţiile şi gândurile apropiaţilor, ceea ce te bulversează destul de mult. Chiar dacă nu îţi convine sau aduce şi durere, adevărul poate ieşi la lumină în multe situaţii. Nu intra în conflict, ci trage concluziile cele mai valoroase pentru viitorul tău. Pune în practică ceea ce era până acum doar la nivel ipotetic şi nu te uita înapoi.

Peşti – Optează pentru avans, pentru o carieră mai înaltă, pentru o poziţie mai bună, ţi se va oferi şansa de a materializa tot ceea ce ţi-ai propus. Persoanele cu care colaborezi te pot ajuta să vezi totul din unghiuri diferite, dar foarte constructive. Poţi atrage resurse semnificative, iar contractele semnate pâna în 4 martie or să îţi fie avantajoase. Abordează totul spiritual şi nu te deda la alte conjuncturi mai puţin morale.

Citește și...