HOROSCOP 5 SEPTEMBRIE. Balanţele să pună mai mult accent pe muncă

De: Cancan
Publicat: 04/09/2017 | 23:08

Berbec – Pentru a ajunge la performanţă trebuie să fii foarte serios, să te ţii de rutina ce ţi-a fost stabilită şi să te canalizezi în mare parte pe ţelul pe care îl ai. Ocupaţiile tale pot aduce beneficii materiale, de aceea nu este bine să laşi garda jos, ci să mergi înainte. În acelaşi timp, dispui de un simţ superior al valorilor, ceea ce te ajută să sesizezi care sunt lucrurile sau persoanele care înseamnă ceva în viaţa ta.

Taur – Parcă nu ai destulă încredere în ziua de mâine, de aceea încerci să te stabilizezi prin orice mijloc şi să te pui la adăpost. Deşi nu este un lucru rău, totuşi nu fi negativist, ceea ce simţi s-ar putea să nu aibă o bază solidă în realitate. Foloseşte-ţi intuiţia şi ia-ţi bine meritate pauze de gândire raţională, acerbă sau sofisticată. Uneori, lucrurile mai simple sunt cheia spre rezolvarea problemelor complicate.

Gemeni – Nu cere nimic în schimbul iubirii pe care o oferi celor din jur, numai aşa vei reuşi să creezi relaţii corecte şi profunde. Fă din familie un centru de relaxare, de linişte şi de armonizare a tot ceea ce traversezi. Din punct de vedere profesional, poţi căpăta prestanţă dacă arăţi cât de mult te-ai străduit în faţa unor proiecte complicate şi cum ai reuşit să le duci la bun sfârşit!

Rac – Este o perioadă în care parteneriatele sunt predispuse schimbărilor, de aceea este bine să fii atent, să le valorifici pe cele importante pentru tine şi să le definitivezi sau să le închizi pe acelea care nu îţi sunt de bun augur. Chiar şi cele foarte stabile sau pe care te bazai pot suferi modificări, mai ales că frustrările de ambele părţi pot ieşi la suprafaţă sau problemele ce au fost ascunse sub preş pot să vă dea bătăi de cap.

Leu – Evită zonele de conflict şi găseşte-ţi activităţile care te menţin în formă, echilibrat şi preocupat. Bucură-te de succesele pe care le obţii în urma efortului depus, este important să culegi roadele muncii tale. Lasă orgoliul la o parte, nu îţi impune autoritatea şi coboară-te în mijlocul celor cu care lucrezi, în acest fel ai toate şansele de a rezolva o problemă mai veche.

Fecioară – Poziţia pe care o ai acum nu îţi este garantată la nesfârşit dacă nu faci dovada priceperii tale sau dacă nu este potrivită pentru tine şi trebuie să progresezi, de aceea este bine să nu te limitezi şi să ieşi din zona de confort. Analizează-ţi foarte bine şansele şi dorinţele şi acţionează pe măsura lor. Relaţional, va trebui să iei o decizie care te va influenţa pe mai mult timp de acum înainte!

Balanţă – Reinventează-te, redescoperă-te şi reevaluează-te, vei ajunge la o mai bună variantă a ta, pe care nici nu o bănuieşti în acest moment. Pune mai mult accent pe muncă, responsabilitate şi viaţă profesională, ai toate şansele de a avea un succes în domeniul de interes. Ieşi din schemele mentale în care eşti prins şi descoperă unde te afli în momentul de faţă! Poţi mult mai mult!

Scorpion – Ceea ce ai făcut bine altădată se întoarce către tine, aşa că aşteaptă-te la o perioadă bună în care poţi să ai multe beneficii – de la persoane, noroc sau în diferite circumstanţe. Foloseşte-ţi simţul practic pentru a le sfruta la maxim. Fii mai echilibrat din punct de vedere financiar, nu este indicat să risipeşti sau să cheltui pe lucruri de care nu ai o reală nevoie în acest moment.

Săgetător – Ai rolul de deschizător de drumuri, dai tonul unor activităţi şi ştii cum să coordonezi unele situaţii de la locul de muncă, de aceea eşti apreciat, urmat şi respectat. Dacă aveai în intenţie să faci o achiziţie importantă, este probabil ca în urma unei judecăţi solide să renunţi la ea şi să îţi îndrepţi atenţia către un alt obiectiv, mult mai benefic ţie. În relaţia de cuplu, fă promisiuni pe care ştii sigur că le poţi respecta.

Capricorn – În prim plan pentru tine intră unele evenimente sociale pentru care trebuie să te pregăteşti foarte serios. Încearcă să fii atent la detalii şi totul va ieşi aşa cum îţi doreşti. Fă un efort 

Vărsător – Partenerul de viaţă poate trece prin unele schimbări – la locul de muncă, în familie sau de dispoziţie interioară, iar tu va trebui să arăţi susţinere, iubire şi ajutor necondiţionat. Chiar dacă şi tu ai unele apăsări, este bine să te poziţionezi ca un stâlp pe care celălalt să se poată baza. Dacă la locul de muncă ţi se cere părerea, este indicat să ştii ceea ce afirmi şi să fii stăpân pe informaţiile pe care le lansezi.

Peşti – Chiar dacă nu eşti în cea mai bună formă posibilă, iar starea interioară îţi crează emoţii contradictorii, este indicat să nu te laşi afectat şi să te concentrezi mai mult pe responsabilităţile şi sarcinile pe care le ai de definitivat. Dacă te simţi într-un impas, apelează la creativitate, care astăzi este la cote maxime sau inspiră-te din judecata simplă şi inocentă a unui copil. Totodată, discuţia cu un prieten te poate elibera de o prejudecată.