Ce sex are bebelușul Ivonei, fiica lui Mugur Mihăescu. A făcut gender reveal și soțul ei a rămas fără cuvinte: „Este, este”

Ce sex are bebelușul Ivonei, fiica lui Mugur Mihăescu / Sursa foto: Instagram

Mugur Mihăescu se pregătește să devină bunic, iar vestea a adus multă bucurie în familie. Fiica sa, Ivona Gabura, a organizat recent o petrecere de tip „gender reveal”, prilej cu care a dezvăluit sexul viitorului copil.

Ivona și soțul ei, Vlad Gabura, s-au căsătorit în luna iunie, într-o ceremonie civilă alături de familie și prieteni apropiați, iar nunta religioasă a avut loc câteva luni mai târziu, în septembrie. După aceste momente importante din viața lor, cei doi au decis să împărtășească emoția aflării sexului bebelușului doar cu familia și apropiații.

În cadrul petrecerii, Ivona a împărtășit cu urmăritorii ei primele imagini, arătându-se fericită alături de soț și de tatăl ei, în timp ce ținea ecografia în mână. Evenimentul a fost unul intim, păstrat aproape de cei dragi, iar viitorii părinți au tăiat tortul împreună pentru a afla marele secret.

Momentul a adus o bucurie imensă: Ivona Mihăescu și Vlad Gabura vor avea o fetiță. Reacțiile celor prezenți au fost pline de emoție, iar întreaga familie s-a arătat entuziasmată de vestea cea mare.

Sursa foto: Instagram

Ce spune Mugur Mihăescu despre fiica sa

Mugur Mihăescu a mărturisit cu mândrie că a încercat să-i ofere cea mai bună educație și să o încurajeze să-și urmeze propriul drum în viață și să facă cele mai bune alegeri în viitor.

„Eu i-am deschis fetei mele porțile educației, porțile bunului simț. Mai departe, cum își va așterne viața… E rândul fetei să-și aleagă singură drumul în viață. Cât zâmbește și e fericită. Nu știu ce a luat de la mine sau de la maică-sa, dar cert e că talentul pentru accente și limbi străine îl are chiar de la mine. Vorbește engleza ca o nativă. Nimeni din Londra nu știe că e din altă țară”, povestea Mugur Mihăescu.

CITEȘTE ȘI: Laura Cosoi, dezvăluiri după ce a anunțat că este însărcinată pentru a 5-a oară: ”Oamenii cred că ne dorim băiat”

Împăcare surprinzătoare în showbizul românesc! Și-au mai dat o șansa în 2026 și au fugit în vacanță: „Nimic schimbat”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!