„I-am cerut iertare Elenei Carstea”

• Showbiz
"I-am cerut iertare Elenei Carstea"
Remuscare. Silvia si-a dat seama ca a gresit si a sunat-o pe Elena pentru a-si cere iertare

Dupa ce a tinut tot postul Pastelui, cantareata a mers la duhovnicul sau sa-si marturiseasca pacatele. Inainte de a trece prin cele doua ritualuri, de spovedanie, respectiv impartasanie, cantareata a decis sa rezolve problema cu Elena Carstea, pentru a fi linistita ca s-a impacat cu persoanele cu care s-a certat din diverse motive. „In timp ce eram in biserica, i-am dat Elenei un SMS prin care mi-am cerut iertare daca am suparat-o cu ceva si, la randul meu, i-am spus ca am iertat-o pentru tot ce mi-a facut. S-a intamplat cu trei zile inainte de Paste, asa ca i-am spus ca ii doresc sanatate si tot binele din lume, ca trebuie sa se ingrijeasca, sa-si vada fetele mari si sa-si pretuiasca familia pe care o are”, a declarat, pentru CANCAN, Silvia Dumitrescu. Desi nu a primit inca niciun semn de la Elena Carstea, care locuieste in America, artista este optimista ca, in timp, ranile se vor cicatriza. „Ii mai trebuie un ragaz. Timpul le va rezolva pe toate. Poate o sa-mi raspunda. Eu sunt cu sufletul impacat”, a adaugat Silvia. S-au balacarit ca la usa cortului Cearta dintre cele doua a pornit de la bani, Silvia facandu-se foc si para ca fosta sa prietena a numit-o „cersetoare”, dupa ce a indemnat romanii sa faca donatii pentru ca Elena sa-si poata achita datoriile la spitalul din America, unde i-a fost indepartat anevrismul cerebral. „Elena aparea la televizor si facea pe nestiutoarea, dar ea a fost cu ideea ca eu sa sun lumea si sa-i fac rost de bani. (…) Este o nesimtita nerecunoscatoare!”, sustinea la acea vreme Silvia Dumitrescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
Click.ro
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta