Incident grav la o nuntă, în stațiunea Durău! 14 invitați au fost răniți după ce o balustradă s-a prăbușit

Publicat: 15/07/2018 | 22:28

Cel puțin 14 persoane care participau la o nuntă au fost rănite, duminică seara, după ce balustrada unei pensiuni din stațiunea turistică Durău s-a rupt, iar acestea au căzut în gol de pe terasă. (Promotiile zilei la monitoare)

Reprezentanţii ISU Neamţ au precizat, duminică seara, că un accident a avut loc la o nuntă ce se desfăşura la o pensiune din staţiunea Durău.

„Din informaţiile primite, mai multe persoane ce se aflau la o nuntă ar fi avut de suferit în urma ruperii balustradei de pe terasa pensiunii din localitatea Durău. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat planul roşu de Intervenţie. La faţa locului au fost trimise de urgenţă două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport personal şi şapte maşini ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.”, a declarat Ciprian Mitrea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Victimele vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Mureș

Un elicopter SMURD a fost prealertat pentru sprijin. Toate victimele vor fi transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe Toplița, de unde vor fi preluate de echipaje medicale ale ISU Mureș și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Mureș.

„Sunt nouă persoane rănite mai grav, iar altele cinci mai puţin grav. Acum se intervine şi încercăm să ducem toat persoanele rănite la spital.”, a precizat, la rândul său, Mihai Mitrea, din cadrul ISU Neamţ. (Reduceri mari la jocuri PC)

 

Citește și...