Incredibil, dar adevărat! Câți lei le oferă Anamaria Prodan, în fiecare lună, fiicelor sale

Publicat: 30/01/2021 | 21:28

Anamaria Prodan este cunoscută pentru cariera ei de succes, dar și pentru faptul că este o mămică de nota 10. Impresara s-a străduit mereu să le ofere totul copiilor săi, însă i-a învățat că banii se câștigă greu și trebuie să fie conștienți de valoarea lor.

Anamaria Prodan este o persoană extrem de sinceră și transparentă, așa că a răspuns deseori întrebărilor mai intime, chiar și atunci când nimeni nu se gândea că va oferi un răspuns.

La un moment dat, impresara a fost întrebată câți bani le oferă, lunar, fiicelor sale, Rebecca și Sarah. Anamaria Prodan a oferit răspunsul, fără niciun fel de reținere. Aceasta a declarat că le dă celor două adolescente sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro.

„Depinde. Între 1500 și 3000 de euro pe lună”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit playtech.ro. Iar dacă transformăm aceste sume în lei, rezultă că Sarah și Rebecca primesc de la Anamaria Prodan între 7.200 și 14.400 de lei pe lună, sume la care alții nici nu visează.

Ce avere au Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Sexy-impresara este considerată una dintre cele mai bogate femei din România, reușind să strângă alături de soțul ei, sume consistente. Unele informații plasează cuplul Anamaria Prodan – Laurențiu Reghecampf – prin primii 100 cei mai bogați oameni din țară, discutându-se despre multe milioane de euro.

Conform informațiilor apărute în presă, familia deține apartamente de lux în America, o astfel de locuință de lux aflându-se chiar în Las Vegas. Un milion de dolari ar fi costat locuința de vis pe care au achiziționat-o. Aceasta ar fi una dintre cele 11 case deținute de soții Reghecampf. Prima achiziție din Las Vegas a fost, însă, un apartament în celebra clădire deținută de președintele Americii, Donald Trump.