Informatii noi despre Ionela Prodan. Cum a fost găsită artista în spital: „Era cooperantă, vorbea. Sincer, m-a impresionat”

• Vedete

Elena Merișoreanu, una dintre prietenele bune ale Ionelei Prodan, a făcut noi dezvăluiri despre una dintre zilele în care a vizitat-o în spital. Cântăreața de muzică populară a spus cum a găsit-o în salon pe mama Anamariei Pronda, dar și ce au vorbit.

Ionela Prodan le are alături de ea în lupta cu maladia severă cu care a fost diagnosticată pe fiicele sale, Anca și Anamaria Prodan. Uneori, artista de muzică populară le primește în vizită și pe prietenele apropiate, iar una dintre ele este Elena Merișoreanu. Artista a subliniat că nu a îndrăznit să o întrebe ce boală are, de fapt.

„Am fost acum două săptămâni la Ionela, la spital. Voiam să o văd, să știu cum e, fiindcă o iubesc mult. Când am vizitat-o eu era cooperantă, vorbea… Îmi amintesc că atunci când m-a văzut în rezervă, mi-a zis: «Merișor, nu-mi place de tine, că ești prea grasă». I-am spus: «”Lasă că e bine, să am de unde slăbi dacă mă îmbolnăvesc». Sincer, m-a impresionat. Noi două suntem colege, era cât pe ce să fim și cumnate… Nici nu am îndrăznit să o întreb ce are. Nu ar fi fost corect. Numai Dumnezeu din Ceruri știe ce se întâmplă cu ea”, a povestit Elena Meri;oreanu pentru jurnaliștii WOWbiz.ro.

Elena Merișoreanu a mai dezvăluit că buna ei prietenă nu uită să fie cochetă, chiar dacă este în spital.

„Era pe fotoliu, era fardată, era frumoasă și vorbea coerent. O minune de om. Aș mai fi vrut să mă duc la ea. Însă, când am sunat-o miercuri pe Anamaria, mi-a zis că mamă ei este la terapie”, a mai mărturisit Elena Merișoreanu în cadrul aceluiași interviu.

În vârstă de 70 de ani, Ionela Prodan este internată la Spitalul Elias din București, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă la pancreas, dar și cu afecțiuni grave la nivelul inimii.

Ionela Prodan și Elena Merișoreanu sunt bune prietene. Sursa foto: Facebook

Citește și: Doctorii au vorbit despre şansele pe care Ionela Prodan le are, după ce a ajuns să fie hrănită doar prin perfuzii: „Poate avea trei tipuri de evoluţii”

La sfârșitul lunii noiembrie 2016, artista de muzică populară Ionela Prodan a primit Discul de Aur din partea Casei de Discuri Eurostar.

Ionela Prodan la primirea Discului de Aur din partea Casei de Discuri Eurostar, alături de doamna Venera și domnul Paul Stanga, patronii Casei de Discuri Eurostar. Sursa foto: Facebook

Citește și: Ionela Prodan, din nou în stare gravă! Este hrănită doar prin perfuzii

Ionela Prodan, una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară

Ionela Prodan s-a născut pe 6 octombrie 1947 și a copilărit pe malurile Dunării. Părinții artistei de muzică populară au crescut-o în Dăbuleni, județul Dolj. Ea a urmat la Universitatea din Craiova cursurile a două facultăţi – una dintre ele este Facultatea de Istorie. În 1970, Ionela Prodan s-a remarcat la Festivalul „Maria Tănase” din Craiova, unde a primit marele premiu. În anii ’90, ea a renunțat la cariera muzicală. Artista a fost realizatoare a emisiunii de folclor românesc „Din bucata mea de pâine” de la Radio România, apoi la Tele 7 abc, al emisiunilor „Îți mai aduci aminte, doamnă” și „Cântecul și casa lui”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!