Tragedie cumplită în Berceni. Un bărbat în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea a plonjat de pe pasajul Berceni. Autoturismul a lovit violent bariera, apoi s-a prăbușit sub pasaj, pe calea ferată, unde a luat foc imediat. Șoferul a murit carbonizat.
Potrivit primelor informații apărute în spațiul public, bărbatul în vârstă de 40 de ani conducea un BMW și ar fi intrat cu mare viteză în parapetul pasajului de la intrarea pe centură, iar autoturismul fost cuprins imediat de flăcări. Tragedia s-a produs în jurul orei 8:00.
La câteva ore de la accident, ies la iveală detalii cutremurătoare despre șoferul mort. Potrivit apropiaților, bărbatul locuia în Popești și cunoștea foarte bine zona în care s-a produs tragedia. Rudele au mai spus că acesta ar fi vrut, de fapt, să își ia viața. Bărbatul ar fi urcat cu mare viteză pe breteaua care duce spre centură, cu scopul de a-și pune capăt zilelor.
Individul ar fi avut mai multe probleme în viața personală, fusese căsătorit și avea un copil mic. Intrase de puțin timp într-o nouă relație, însă actuala parteneră ceruse ordin de protecție împotriva lui în urma unor scandaluri. În noaptea de dinainte de accident, bărbatul ar fi participat la o nuntă, potrivit Observatornews.ro.
Poliția a deschis o anchetă pentru a se stabili exact cum s-a produs tragedia și dacă a fost, cu adevărat un gest intenționat.
„În jurul orei 7.51, polițiști din cadrul Poliției Orașului Popești-Leordeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o persoană, cu privire la faptul că, un autoturism care se deplasa pe D.N.C.B. dinspre Popești către Domnești a căzut de pe pasarelă și ar fi luat foc”, a transmis Poliția Ilfov.