Au fost momente tensionate în ediția de marți, 2 septembrie 2025, de la Insula iubirii. Cu doar o zi înainte de marea finală, cuplurile s-au revăzut, însă alături de ei au fost și ispitele de care ei s-au apropiat. Domnu Marian a fost ”terfelit” de către Teodora Racoș, cea care susține că tot timpul a simțit că este preferata lui. Care sunt, de fapt, dezvăluirile pe care Corleone nu se aștepta să le facă niciodată?
În ediția 20 a sezonului 9 de la Insula iubirii, Bianca Dan și Marian Grozavu s-au revăzut în cadrul primului lor bonfire de pe insulă. După cele 21 de zile petrecut departe unul de altul, cei doi au fost puși față în față cu o parte din consecințele faptelor lor.
Fie că este vorba despre imagini compromițătoare dintre ei și ispite, fie că este vorba de promisiuni și planuri de viitor în afara relației lor de iubire, domnu Marian și Bianca au trebuit să își dea explicații și să decidă dacă mai există un viitor comun.
După ce au aflat o parte din răspunsurile de care aveau nevoie și și-au aruncat acuze și reproșuri, în timpul bonfire-ului special, ispita Teodora și-a făcut apariția și le-a cam dat socotelile peste cap.
Șatena a venit lansată pe domnu Marian, iar ca să nu plece din Thailanda cu resentimente i-a spus acestuia tot ce are pe suflet. A făcut o serie de constatări și a mărturisit ceea ce crede despre el. Mai exact, că tot timpul a plăcut-o și că este un bărbat neasumat, pentru că nu a vrut să își ”murdărească” imaginea de prosper om de afaceri – încercând să manipuleze totul în favoarea lui.
„Gesturile astea nu le faci pentru o simplă amică. Chiar în primele zile mi-a spus că vrea să își păstreze o imagine bună, că a venit la Insulă pentru a-i demonstra Biancăi că poată să aibă încredere în el, ca să testeze, dar a dat de înțeles la toată lumea că are o strategie.
La un moment dat, a vorbit și cu băieții în mare, când nu avea microfonul (…) El a încercat să manipuleze totul în favoarea lui și să îi pună pe ceilalți într-o lumină proastă”, a spus Teodora Racoș, la bonfire-ul dintre Marian Grozavu și Bianca Dan.
În apărarea lui, Corleone i-a explicat Biancăi faptul că a simțit să stea mai mult cu Teodora și cu Diandra, pentru că erau mai mature și că, spre deosebire de el, imaginile cu ea alături de Mattia sunt mult mai greu de privit.
„(…) Îmi doresc să ajungem acasă, să vezi emisiunea, să vezi prin ce stări am trecut, că nu-i doream nici dușmanului meu”, a comentat Marian, dezvăluindu-i, totodată, Biancăi că a vrut să o ceară de soție, însă, acum, și-a schimbat părerea despre ea.