Jaful secolului de pe autrostrada A1 a fost planuit in familie! Vezi cum au impartit 650.000 de euro fiul, tatal si un bunic

De: Cancan
Publicat: 30/08/2013 | 00:09

Rustem Simion, iubitul modelului Madalina Secuianu, inchis pentru ca a participat la acest jaf de 650.000 de euro, continua seria denunturilor cu privire la ceilalti complici la jaf, in timp ce striga, din spatele gratiilor, abuzurile la care este supus de cand este inchis.

Rustem Simion a fost de acord sa povesteasca filmul jafului din 2011, marturisind ca a fost obligat sa participe pentru a-si achita o datorie de 50.000 de euro! Acesta a fost de acord sa dezvaluie numele celor care au gandit marea lovitura.

Este vorba de Stoica Marian, zis Dacian, care a dat pontul, si Marin Bogdan, care a topit tot aurul intr-o padure. Acum, Rustem dezvaluile numele altor doi complici care au participat la jaf, insa nu au fost condamnati in acest caz.

Rustem spune ca Stoica Alexandru a aflat primul de „pont”


“Este vorba despre Stoica Alexandru, zis Alex Dacian, baiatul lui Stoica Marian. El a venit prima data sa-mi spuna de acest pont. Este unul dintre cei care au stat in umbra, nu a mers cu noi pe A1. In afara de mine mai sunt implicati alti noua, dar toti sunt liberi, fiindca sunt “prietenii” mei. Toti au dat declaratii impotriva mea, ca sa scape. Eu sunt singurul arestat. Si mai nou sunt ostatic de doua luni, sunt tinut aici abuziv. Noi am fost pestisorii pusi la inaintare de acesti rechini”
, a relatat Rustem pentru Cancan.ro din spatele gratiilor.

O alta persoana complice la jaf despre care Rustem vorbeste, si care nu a fost arestata in acest dosar, a ajuns in spatele gratiilor, insa pentru alte acuzatii.

“Urmatorul care ar fi platit pontul altui turc din cate am inteles eu de la ei este Nicolae Lazar, zis Nicu Joitaru, arestat in prezent pentru trafic de droguri. Este bunicul lui Stoica Alexandru si socrul lui Stoica Marian”, dezvaluie barbatul.

Inchis pentru jaf, Rustem Simion a rezolvat o crima

Rustem a organizat un flagrant, spune el, impreuna cu iubita lui, modelul Madalina Secuianu,unui sef din cadrul Politiei Romane, care le-ar fi pretins 100.000 de euro pentru eliberarea lui.

“Acest dosar era de competenta DIICOT, nu a Parchetului. Din cauza lui Mihai Pitulescu (n.r . sef al Directiei Investigatii Criminale) sunt toti liberi si acasa cu famiile lor. S-a disjuns dosarul si dosarul cu restul 9 este la IGPR, la Pitulescu. Acum daca mie mi-a cerut 100.000 de euro ca sa fiu liber, nu am vrut sa i dau, este normal sa fiu inchis . Cu siguranta a procedat si cu ei la fel de toti sunt liberi. Dar cu siguranta DNA avand toate probele impotriva lor va Lua masurile care se impun. Are curaj ” Domnul ” Pitulescu sa mearga cu mine sa facem Testul Poligraf, sa vada toata tara ca nu spun aberatii. Eu merg oricand la detectorul de minciuni el pot sa jur ca nu are curaj sa mearga”, spune Rustem.

Rustem cere despagubiri de cinci milioane de euro de la statul elvetian dupa ce a fost confundat cu un hot!

Rustem Simion a ajuns si la CEDO, insa de data aceasta cu un alt caz, dupa ce, spune el, statul elvetian l-a arestat pentru un caz de furt, iar mai apoi l-au despagubit pentru… confuzie.

Madalina Secuianu a venit cu probe la DNA

“Anchetatorii se bazeaza foarte mult pe faptul ca el ar fi fost recidivist si ca ar fi comis un jaf in Elvetia. Acum aproximativ un an, Rustem a fost retinut in Belgia, dupa un portret robot, si suspectat ca ar fi furat niste ceasuri de marca. A fost retinut o luna in Belgia si apoi alte cinci luni in Elvetia. Ulterior, politistii de acolo au gasit imaginile de pe o camera dintr-un cazinou, acolo unde el le spusese tot timpul ca se afla la momentul comiterii jafului.

A fost batut de politistii din Bruxelles, a avut coaste rupte si dinti scosi in urma loviturilor. Dupa ce au constatat ca nu era vinovat, politistii de acolo si-au cerut scuze si au fost obligati la plata unor despagubiri de aproape 30.000 de euro, o parte din acesti bani fiind deja platiti. Noi am dat statul elvetian in judecata la CEDO si cerem despagubiri de 5 milioane de euro pentru ceea ce i-au facut„, sustine de cealalta parte iubita lui, modelul Madalina Secuianu.

 (Mariana Apostol)