Bordurile din Capitala rezista din ce in ce mai putin. Daca nu sunt distruse sau inlocuite pur si simplu peste noapte, bordurile sunt adunate bucata cu bucata si folosite la casa omului. Asa au gandit doi bucuresteni care nu au putut rezista tentatiei de a avea si ei in gospodarie cateva bucati zdravene din beton si au "curatat" cu grija un trotuar din Capitala.
Cei doi, un tanar si un copil, au profitat de acoperirea oferita de mormanul de gunoaie care invadase trotuarul si s-au pus pe treaba.
Au parcat un carut improvizat langa borduri si au inceput sa le adune una cate una. Nu au renuntat nici daca unele bucati din beton s-au lasat mai greu desprinse.
Cu rabdare si pricepere le-au scos din trotuar si le-au transportat rapid pana acasa, rasufland usurati ca au scapat fara sa fie prinsi.