Liber de la MTS și pentru sporturile de contact: „Trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim!”

Publicat: 23/09/2020 | 16:46

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă referindu-se de la sporturile de contact, că sportivii vor avea nevoie de un rezultat negativ la testul COVID-19 cu 48 de ore înaintea competiţiei.

„Am definit în ordin modalitatea prin care se pot desfăşura competiţiile la sporturile de contact. Această categorie cuprinde lupte, arte marţiale, judo, toate categoriile de sporturi care presupun contact şi care erau restricţionate până acum. Prin acest ordin li se permite un antrenament colectiv şi organizarea unor competiţii într-un regim izolat. Am adus aceste sporturi pe picior de egalitate cu celelalte. Este nevoie evident de acel rezultat negativ la testul COVID înainte de proba cântarului cu 48 de ore sau înaintea începerii competiţiei. Se recomandă sportivilor să intre în cantonament înainte competiţiilor. În sala unde se desfăşoară acestei competiţii purtarea măştii va fi obligatorie, excepţie făcând sportivii. De asemenea, toate suprafeţele trebuie dezinfectate înainte de folosire”, a declarat Ionuț Stroe.

Ministrul consideră că noile norme care trebuie respectate în contextul pandemiei de COVID-19 şi prin care se permite desfăşurarea competiţiilor la sporturile de contact aduc o egalitate în sportul românesc.

„Cel mai recent ordin comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii aduce o egalitate în sportul românesc. Aceste luni ne arătat că ne putem pregăti, că putem desfăşura competiţii într-un mediu controlat, cu măsuri care poate incomodează activitatea sportivă, dar nu fac altceva decât să protejeze sănătatea sportivilor şi a celor care participă alături de ei. Există o mare responsabilitate pentru aceste norme, pe care noi le emitem şi îmi doresc aceeaşi responsabilitate din partea celor care organizează aceste competiţii. Evident că există şi cazuri de covid în sportul românesc, nu există cazuri de securitate totală. Trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim. Noul ordin se află spre publicare şi aduce ca noutate responsabilităţi ale celor care organizează competiţii. În plus sunt alte norme europene care trebuie respectate”, a mai spus ministrul Stroe.