Lidia Buble s-a afișat cu noul iubit? Ultima fotografie postată de artistă a stârnit controverse

Publicat: 17/09/2020 | 20:36

Au trecut câteva luni bune de când Lidia Buble și Răzvan Simion nu mai formează un cuplu. Din cauza numeroaselor speculații din ultima perioadă legate de faptul că ar avea un nou iubit, artista a dat cărțile pe față și a răspuns clar și concis la cea mai arzătoare întrebare. 

După lungi speculații legate de faptul că Lidia Buble are un nou iubit și după ce artista a fost surprinsă acasă la nimeni altul decât Costi Ioniță, aceasta a dat cărțile pe față și a mărturisit că nu are, încă, o relație cu cineva.

Ultima postare făcută de artistă a stârnit din nou un val de controverse pe acest subiect: mai exact, Lidia Buble a postat pe Instagram o fotografie cu un cuplu într-o mașină, iar internauții au crezut că este un indiciu că ar avea o nouă relație.

”Nu este iubitul meu. Este o poză de pe o pagină de Instagram pe care eu o urmăresc. Pentru liniștea voastră, nu am un nou iubit. Nu am o relație. Deci, stați liniștiți”, a spus Lidia Buble, pe story.

Lidia Buble a fost acasă la Costi Ioniță

Potrivit informațiilor oferite de wowbiz.ro, Lidia Buble și Costi Ioniță s-au văzut în oraș, acolo unde au luat masa împreună. Cei doi s-au bucurat unul de compania celuilalt, au zâmbit și se pare că între ei lucrurile nu s-au încheiat nici după masă, căci au plecat împreună, de braț, spre mașini.

Pe drumul spre autoturisme, Lidia Buble a atras privirile tuturor cu ținuta ei sumară, așa că nu este de mirare faptul că lui Costi Ioniță tare i-a mai plăcut să meargă cu artista la braț.

Cei doi au ajuns la autoturismele lor și au plecat separat, însă Lidia Buble nu s-a grăbit deloc să ajungă acasă. Din contră, artista a „aterizat” acasă la Costi Ioniță, iar artistul a fost extrem de încântat să o revadă pe blondină, căci o aștepta în poartă, mai notează sursa citată.