Organele porcilor ar putea fi folosite pentru transplanturile către oameni. Află cum şi-au dat medicii seama că sunt compatibile!

Publicat: 06/04/2016 | 11:35

După ce un babuin a supravieţuit 2 ani în urma unui transplant de organe provenite de la un porc, medicii spun că acesta ar putea fi viitorul.

Este prima oară când durată de viaţă post-transplant este atât de mare. Organele prelevate până acum nu au supravieţuit mai mult de 6 luni în noile corpuri gazdă. Porcii folosiţi pentru transplanturi vor fi modificaţi genetic astfel încât aceştia să fie compatibili cu primatele, respectiv cu oamenii. Organele care s-ar putea preleva de la aceştia sunt ficatul, rinichii, plămânii şi inima.

Medicul care a făcut transplantul de la un porc la un babuin este Muhammad Mohiuddin de la Spitalul General Massachusetts. Problemele pe care le întâmpinaseră până la acesta oamenii de ştinţa ţineau de reacţiile imune ale pacienţilor, soldate cu respingerea ulterioară a acestora. Oamenii de ştiinţă au modificat ulterior ADN-ul porcilor astfel încât aceştia să devină compatibili cu maimuţele şi cu oamenii. 

Organul implantat de la porc nu a înlocuit inima babuinului, dar a fost conectat la sistemul circulator al acestuia. Medicii spun că primul transplant de la un porc către un om s-ar putea întâmpla în următorii ani. Motivul pentru care acest lucru este extrem de important sunt listele uriaşe de aşteptare ale pacienţilor care aşteaptă donatori. Procedura se numeşte xenotransplant şi ar putea salva o mulţime de vieţi.

 

 Ruxandra Pătru

Citește și...