În comuna Crucea din judeţul Iaşi s-a petrecut un fenomen aproape imposibil: toate persoanele de sex feminin între 13 şi 45 de ani au rămas gravide în acelaşi an! În localitate sunt acum atât de mulţi copii încât nu mai au loc la grădiniţa din sat.
„Noi avem în jur de 450 de copii care nu sunt cuprinşi la grădiniţă. Este marea problemă, a spaţiului. Majoritatea copiilor de aici încep să migreze spre comuna Lungani. La noi, natalitatea este în creştere în fiecare an”, a declarat mediatorul şcolar Ionuţ Anghel pentru Digi 24.
Fenomenul acesta nemaiîntâlnit, ca toate persoanele de sex feminin din comună care au între 13 şi 45 de ani să fie însărcinate în acelaşi an, a fost posibil datorită tradiţiei ca fetele să se mărite devreme. În comună s-au făcut campanii de informare pentru ca fetele să nu se mai căsătorească atât de devreme, însă fără succes.
„Este încetăţenit obiceiul să se căsătorească de la vârste fragede de la 13-14 ani, ca până la 20 de ani fiecare familie să aibă cinci, şase copii”, a declarat primarul comunei, Gheorghe Pricopie.
Un raport Eurostat arată că femeile din România sunt printre cele mai tinere mame din Europa. Media de vârstă este de 26,3 ani, în timp ce media europeană este de 28,9 ani.