Majda are parte de clipe foarte grele în Republica Dominicană. Faimoasa de la Survivor nu s-a simțit deloc bine, iar când au ajuns medicii a leșinat. Majdei i se fac mai multe investigații pentru a se stabili care e problema de sănătate cu care se confruntă.
Fosta prezentatoare TV nu a mai putut face față stresului și lipsei hranei iar în timpul jocului pentru imunitate s-a simțit rău. Însă, în ciuda acestor stări de rău, Majda a insistat să intre pe traseu pentru a își ajuta echipa, dar echipa nu a fost de acord.
„Mă doare foarte tare stomacul și îmi vine să vomit, dar nu am ce să fac. Nu am cum, că cedez punctul după. Am vomitat un pic mai devreme și sunt foarte amețită, dar eu vreau să intru. Am vomitat doar apă și ușor galben, suc gastric. Mă doare rău de tot stomacul, dar mă duc pe traseu. Îmi sime buzele foarte amorțite (n.r buzele), nu știu de ce”, spunea Majda.
Văzând că starea de rău nu se ameliorează, un medic a consultat-o și a decis că e mai bine pentru vedetă să nu intre pe traseu.
„Am palpat ceva aici! V-am spus să îmi ziceți din timp!”, a spus medicul.
Pentru că medicii erau îngrijorați au decis ca Majda să fie transportată de urgență la spital, însă în drum spre ambulanță faimoasa a leșinat.
„Nu văd”,a spus Majda, înainte de a se prăbuși pe brațele medicilor.
Daniel Pavel a liniștit concurenții și le-a transmis că Majda e pe mâini bune și medicii au grijă să-ii facă toate investigațiile de care are nevoie.
„În ceea ce o privește pe Majda, din echipa Faimoșilor, se află la spital, continuă investigațiile medicale. Însă ea poate fi votată de către public.”,a fost anunțul lui Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România.