Mami evreica, tati catolic, bebelusul ortodox!

Publicat: 13/09/2010 | 00:00
Primarul din Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, si fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, si-au botezat ieri baietelul. Micutul Carol Andrei a devenit, astfel, singurul ortodox din familie, mama sa fiind evreica, iar tatal catolic.

Ceremonia religioasa a avut loc la cea mai mare biserica ortodoxa din centrul Petrosaniului, intr-un cadru restrans de prieteni. Micutul, crestinat de un bun prieten al tatalui Monicai Iacob Ridzi, a fost cuminte pe tot parcursul slujbei religioase si a privit foarte curios la obiectivele fotografilor veniti sa imortalizeze momentul. Nu la fel de bine s-a impacat cu cristelnita in care a fost scufundat, dupa cum cere ritualul bisericesc la botez, dar, dupa un plans zdravan de cateva minute, a adormit. „A fost nelinistit la inceput, ca orice copil. Dar dupa ce a fost botezat s-a linistit imediat, exact cum se spune dupa botez. Este o zi minunata si ne bucuram de el, de tot ceea ce ni se intampla in viata intr-o perioada dificila”, a spus Monica Iacob Ridzi imediat dupa ceremonie. Carol Andrei Iacob Ridzi a fost botezat in religia ortodoxa, cu toate ca mama sa este evreica, iar tatal catolic. La petrecerea de botez s-au adunat oaspeti alesi pe spranceana, care au petrecut la un restaurant din apropierea localitatii Vulcan. O demisie cu scandal Monica Iacob Ridzi a fost ministrul al Tineretului si Sportului timp de sapte luni, demisionand, in iulie 2009, in urma unui scandal. Ea a fost acuzata ca ar fi acordat unor firme, fara licitatie, suma de 630.000 de euro in vederea organizarii de manifestari cu ocazia Zilei Tineretului la Bucuresti si Costinesti, suma ce depasea costurile de piata. Acuzata de deturnare de fonduri, Monica Iacob Ridzi a negat toate acuzatiile.

Citește și...