Margherita de la Clejani a ajuns din nou în atenţia procurorilor! Oamenii legii cer o pedeapsă mai mare pentru accidentul produs de artistă

De: Cancan
Publicat: 16/12/2021 | 08:49

Margherita de la Clejani a ajuns din nou în atenţia procurorilor! Deşi credea că dosarul drogurilor la volan a fost închis, recent a avut parte de o surpriză neplăcută. Oamenii legii au făcut apel la decizia inițială, iar artista este nevoită să apară din nou în fața instanței, anul viitor.

Anul trecut, cântăreaţa a fost implicată într-un accident în timp ce se deplasa pe bulevardul Gheorghe Șincai dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir. Aceasta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar pe prima bandă de circulație.

La acel moment, Margherita a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ, însă nu și cel al testului cu aparatul DrugTest. La INML, Margheritei i-au fost recoltate probe biologice prin care s-au descoperit substanțe în organism.

Margherita de la Clejani a primit sancțiuni, după ce a fost prinsă sub influenţa substanţelor interzise la vola. Autorităţile au decis să îi suspende dreptul de a conduce un an, plus o amendă de 16.000 de lei. Mai mult, dacă sancţiunea nu va fi achitată, artista riscă să fie reţinută 200 de zile la Penitenciarul de Femei Târgșor.

CITEŞTE ŞI: MARGHERITA DE LA CLEJANI A RĂSPUNS CELOR MAI INCOMODE ÎNTREBĂRI. FULGY A PUBLICAT TOTUL PE REŢELELE DE SOCIALIZARE

Recent însă, procurorii au considerat faptul că pedeapsa primită de Margherita a fost una prea blândă față de fapta pe care a comis-o, astfel au făcut apel. Acesta se va judeca abia anul viitor, în luna mai, la Curtea de Apel București.

Cum a reacţionat fiica Clejanilor după sancţiunea primită

Margherita de la Clejani a avut și prima reacție, după ce a fost sancționată. Pentru Fanatik.ro, fiica Clejanilor a spus faptul că nu dorește să mai ofere declarații în acest sens. De asemenea, a fost contactat și tatăl tinerei care mărturisește că îi va lăsa pe cei îndreptățiți să ia atitudine în acest caz. Mama fetei susține că nu dorește să mai audă despre astfel de probleme.

”Nu vreau să mai dau declarații, pentru că nu mă mai interesează sfera asta mediatică. Nici nu am citit ce a apărut în presă, nu mai sunt interesată”, a spus Marga.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan