POLITICOASA. Maria Basescu a venit prima la intalnire, cu un Mercedes al SPP SOSIRE. Oaspetele ungar al Primei Doamne IDENTIFICARE. Steagul Ungariei, pe masina oficialului vecin Schimbare. Dupa ce a stat in umbra, precum Nina Iliescu, aproape trei ani, Maria Basescu da semne ca intra tot mai mult in pielea de Prima Doamna a tarii Bogdan Tiberiu Iacob Maria Basescu s-a numarat printre cele mai discrete sotii de politician greu de la noi, chiar si dupa ce sotul sau a ajuns presedinte. Abia daca a fost luata de Basescu in cateva vizite externe, si acolo mai mult din cauza obligatiilor protocolare. De la o vreme, insa, ea apare tot mai des alaturi de sotul sau la diverse actiuni oficiale, lucru care nu a scapat observatorilor scenei politice interne. Iata ca joi, ea a mai facut un pas spre statutul de autentica Prima Doamna a tarii. Concret, Maria Basescu a avut o intalnire de protocol cu un oficial ungar, femeie, la restaurantul Uptown din Bucuresti, cele doua fiind insotite de garzi, translatori s.a.m.d., ceea ce denota ca nu a fost vorba de o simpla masa amicala. Probabil este pentru prima oara cand Maria Basescu isi invinge timiditatea si are un asemenea program, dar, cum pana la finele mandatelor lui Basescu ar putea fi, teoretic, inca 7 ani, multe surprize ne-ar putea astepta. Demn de remarcat e, insa, altceva. Presedintia a refuzat sa ne furnizeze vreo informatie legata de intalnirea respectiva, angajatii Biroului de presa declarandu-ne sec: „Nu stim de o asemenea intrevedere si, chiar daca am sti, nu stim daca v-am putea spune”. Scurt si la obiect.