Mega-scandal la ultimul spectacol al lui BRomania! A ”umplut” Sala Palatului de…beepuri de faţă cu zeci de copii

Publicat: 18/04/2016 | 23:40

După un an în care a umplut sălile oraşelor din România cu show-ul lui live de comedie, BRomania a venit pentru prima oară în Bucuresti, la Sala Palatului, pe 17 aprilie, să încheie primul lui turneu naţional.

Prezenţi la acest show nu au fost doar adulţi, ci şi minori. Cum nu era specificat pe bilet, nici în detaliile evenimentului descris pe facebook, că spectacolul nu se adresează doar adulţilor, ba chiar era specificat că minorii pot veni doar însoţiţi de părinţi. O mare surpriză au avut părinţii…comedianţii au rostit aproape tot show-ul cuvinte obscene şi replici care nu sunt destinate minorilor.

Unii părinţi au fost foarte revoltaţi, deoarece a permis accesul minorilor, deşi se ştia ce replici folosesc aceştia. Pe toată durata evenimentului, sexul a fost subiectul, actorii adresându-se sutelor de spectatori folosind doar cuvinte vulgare.

‘’Am avut o mare surpriză când am ajuns cu fiul meu, în vârstă de 12 ani la spectacol. De când a început show-ul, aceştia au avut un limbaj nepotrivit, care nu este destinat copiilor sub 18 ani. Am tot sperat că o să înceteze cu aceste cuvinte, dar nu s-a întâmplat acest lucru, subiectul principal al spectacolului a fost doar sexul. Nu trebuia să li se permită accesul minorilor la acest spectacol, sau măcar trebuia să fim înştiinţaţi de ceea ce urma să auzim acolo. Nu a fost specificat nimic, nici pe bilet, nici în descrierea evenimentului‘’, a declarat pentru CANCAN.ro, una dintre mamele care au fost prezente la spectacol împreună cu fiul ei.

Nu era specificat nici pe bilet, nici în detaliile evenimentului de folosirea limbajului.
Nu era specificat nici pe bilet, nici în detaliile evenimentului de folosirea limbajului.

Doamna mai spune că Matei Dima chiar a vorbit cu un copil de doar zece ani, spunându-i: ‘’Sper că ai învăţat ceva de aici’’.

Contactat de CANCAN.ro, Matei Dima ne-a declarat că totul a ieşit foarte bine, a văzut oamenii mulţumiţi de show, atât părinţii, cât şi copiii, şi în plus era specificat pe toate afişele că se foloseşte un limbaj explicit.

‘’Sunt foarte mulţumit de eveniment, deasemeni şi oamenii care au participat au fost încântaţi, ba chiar şi copiii. Oricum pe toate afişele era specificat că se foloseşte un limbaj explicit, în plus am menţinut aceleaşi glume, care le folosim mereu. Nu am avut nicio plângere’’, ne-a spus actorul.

Matei Dima a venit pentru prima oară la Sala Palatului să ţină un spectacol.
Matei Dima a venit pentru prima oară la Sala Palatului să ţină un spectacol.

Însă copiilor le-a plăcut prestaţia actorilor, amuzându-se teribil, unii dintre ei promiţându-i actorului Matei Dima că o să fie prezenţi şi anul viitor.

”Sunt un puşti de 11 ani şi am vrut să urc pe scenă lângă tine! Mi-ai fi fost cel mai tare partener !!! A fost un spectacol foarte inspirat! S-a speriat translatoarea mea (mama mea), pentru că nu ştia ce o să urmeze …. Dar stai liniştit , a râs până la lacrimi! Ne vedem la anu’!”, a scris pe facebook unul dintre copiii care au participat la show.

Fenomenul online sub numele de BRomania, apărut în 2014 pe canalele de media sociala din România, a dezvoltat o comunitate a consumatorilor de divertisment online de pretutindeni. Şcolit în Los Angeles, unde a studiat regie şi actorie, Matei Dima a devenit primul român câştigător al premiului Youtube pentru Inovaţia Anului în 2013 cu un videoclip regizat de el.

Citește și...