Bianca Drăguşanu a înlocuit-o permanent pe Gabi Cristea ca prezentatoare a emisiunii "Te vreau lângă mine", însă vedeta a oferit o lecţie de modestie. În timpul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D, Bianca Drăguşanu le-a îndemnat pe femeile frumoase să fie modeste.
„Fetelor, fiţi modeste şi nu vă mai lăudaţi singure. Cine are ochi să vă vadă, vă vede, nu trebuie să cerşiţi simpatia, nu trebuie să fiţi decât aşa cum v-a lăsat Dumnezeu”, a declarat Bianca Drăguşanu în emisiunea pe care o moderează.
Bianca Drăguşanu a revenit din vacanţă şi a fost primită de şefii de la Kanal D cu două surprize: titlul de titulară a emisiunii ”Te vreau lângă mine” şi un nou decor în care aceştia au investit 100.000 de euro. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, v-a dezvăluit în exclusivitate AICI că Bianca Drăguşanu rămâne prezentatoarea emisiunii ”Te vreau lângă mine”. „Bianca Drăguşanu rămâne prezentatoare la ”Te vreau lângă mine”, nu se mai întoarce Gabriela Cristea. Şefii i-au pregătit şi o surpriză: un decor nou! Gabriela spera să revină pe micul ecran şi chiar a fost de vreo patru ori la discuţii cu turcii, însă degeaba. Mai mult decât atât, şefii Kanal D au băgat 100.000 de euro în noul decor, care a fost conceput astfel încât să i se potrivească Biancăi. E un decor de vis! A fost o mega-surpriză pentru ea. Bianca i-a convins pe şefi că merită să rămână cu audienţele şi disciplina ei, pentru că este foarte punctuală şi pentru că s-a dedicat proiectului pe care l-a avut pe mâini în ultimele luni”, declarau surse din apropierea Biancăi Drăguşanu şi Gabrielei Cristea pentru CANCAN.RO.