Mihai Dedu e sotul ideal: „Tund iarba, pun muraturi, strang prin curte”

• Showbiz
Mihai Dedu e sotul ideal: "Tund iarba, pun muraturi, strang prin curte"

Mihai Dedu se intelege foarte bine cu cele doua colege ale sale care i-au luat locul Andreei Liptak.

„Ma inteleg foarte bine. Evident ca deocamdata suntem la inceput de drum, intr-o perioada de acomodare, mai ales ca fiecare are stilul lui, iar fetele vin dintr-o zona in care totul e altfel. Imaginea din studio este si ea alta fata de cea de pe teren. E nevoie de timp pentru ca o echipa sa se sudeze, insa ma stiu cu Andreea si Lavinia de ani de zile, asa ca am devenit si mai apropiati. Singura diferenta e ca acum se trezesc si ele la fel de dimineata”, a declarat Mihai Dedu pentru PRO TV Magazin.

„Am avut numai colege destepte si frumoase cu care m-am inteles foarte bine de-a lungul timpului. E adevarat ca la un moment dat ajungi sa te intelegi cu colegii din priviri; de altfel ceea ce facem noi de dimineata e ca in sportul de echipa, unde nu te bazezi numai pe tine, ci pe toti cei din jurul tau”, a mai spus stiristul.

Cand nu este la pupitrul stirilor, Mihai Dedu isi ajuta sotia.

„Mai fac si de-astea: tund iarba, strang prin curte, toamna pun muraturi la borcan, care sunt specialitatea mea. Pentru ca ne place foarte mult hreanul, tot eu ma ocup si cu pusul hreanului si al sfeclei la borcan pentru iarna. Hreanul e foarte sanatos si cred ca poate fi mancat in toate combinatiile posibile. In ceea ce-l priveste pe Matei, in cursul saptamanii isi face temele la scoala, pentru ca e la afterschool, iar in week-end face lectiile impreuna cu mama sa, atunci cand are nevoie de ajutor”, a precizat Mihai Dedu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!