Ministerul Justiţiei transmite, luni după-amiază, că "nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală", susţinând că în prezent centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative.
UPDATE 15.00. Ministerul Justiţiei renunţă la proiectul de lege de modificare şi completare a actelor normative privind Codurile penale, înaintat deja Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece „doreşte elaborarea unuia mai complex”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al MJ, Cristina Liţă.
Anunţul este făcut la câteva ore după ce ministrul Justiţiei, Florin Iordache, spunea că MJ eleborează un nou proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere luni şi va rămâne în consultare publică 30 de zile. „Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass media, Biroul de presă al Ministerului Justiţiei este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Ministerul Justiţiei nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. În prezent, Ministerul Justiţiei centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la actele normative menţionate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare”, anunţă Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă.