Acasă » Știri » Știri externe » Momentul rar în care Meghan Markle a fost pusă la punct la Casa Regală. Gestul care a costat-o

Momentul rar în care Meghan Markle a fost pusă la punct la Casa Regală. Gestul care a costat-o

De: Daniel Matei 18/04/2026 | 08:50
Momentul rar în care Meghan Markle a fost pusă la punct la Casa Regală. Gestul care a costat-o
Sursa foto: Shutterstock

Meghan Markle a fost acuzată că a intimidat un grădinar în perioada în care făcea parte din familia regală, iar Regina Elisabeta a II-a ar fi intervenit personal pentru a opri situația.

Hugo Vickers, istoric regal și autor al unei noi biografii despre regină, a declarat că „știe cu certitudine” că această poveste este „adevărată” și a susținut că regina ar fi mustrat-o personal pe Markle pentru modul în care ar fi tratat personalul de la Windsor, scrie Radar Online.

„Se pare că a fost nepoliticoasă cu unul dintre grădinarii juniori, iar grădinarul-șef s-a dus la regină și a raportat acest lucru. Iar regina s-a urcat în mașină, a mers acolo și a mustrat-o serios, pentru că nu poți fi nepoliticos cu personalul, știți. Ea, pur și simplu, nu știa cum să se comporte cu personalul. A fost nepoliticoasă cu grădinarul, așa că a trebuit să fie pusă la punct și corectată”, a explicat Vickers în podcastul Daily T, moment în care gazda Camilla Tominey s-a arătat vizibil surprinsă.

Regina Elisabeta a „tras-o de urechi” pe Meghan Markle

Afirmațiile lui Vickers privind situația cu grădinarul nu sunt prima dată când se spune că regina ar fi fost nemulțumită de comportamentul fostei actrițe și ar fi intervenit în urma unor presupuse tensiuni cu personalul.

„La o ocazie, în perioada premergătoare nunții, Meghan a mers la Castelul Windsor pentru o degustare de meniu și a avut o discuție tensionată cu un membru al personalului”, a scris autoarea Katie Nicholl în cartea sa din 2025, „The New Royals”.

Potrivit sursei, Meghan se afla la castel pentru a gusta unele preparate și i-ar fi spus unui bucătar că simte gust de ou, ceea ce ar fi nemulțumit-o, întrucât ar fi cerut ca preparatul să fie „vegan și macrobiotic”.

Când regina ar fi aflat despre acest episod, ar fi intervenit direct, „intrând brusc în încăpere” și spunându-i: „în această familie nu vorbim așa cu oamenii”, conform relatării din carte.

CITEȘTE ȘI:

Meghan Markle spune că a fost „cea mai hărțuită persoană din lume” pe internet. „Sunt o victimă în fiecare zi”

Meghan Markle, criticată după ce a venit cu bijuterii de zeci de mii de dolari la un eveniment caritabil. Ce spun internauții

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News