Zamfira Chelba, mamă a opt copii, relatează decizia de a reveni în România după mai mulți ani petrecuți în Marea Britanie, unde familia se obișnuise cu un trai mai facil din punct de vedere practic, însă pe care acesats l-a considerat, în timp, nepotrivit pentru dezvoltarea sufletească a copiilor.
Potrivit mărturiei sale, hotărârea a venit într-un moment în care simțea că familia se îndepărtează de Dumnezeu, iar după rugăciune a cerut un semn care să-i arate direcția potrivită.
Zamfira afirmă că, după ce a primit acest semn, a discutat cu duhovnicul și a cerut binecuvântare pentru a reveni în România împreună cu copiii, în timp ce soțul urma să rămână temporar în Marea Britanie pentru a continua să susțină financiar familia și pentru a finaliza construcția casei.
Femeia povestește că, încă de la începutul căsătoriei, știa că va locui o perioadă în Marea Britanie, deoarece soțul lucra acolo și nu concepea să trăiască separat.
„De la început ne-am propus să stăm doar câțiva ani în Marea Britanie, ca să ne construim o casă, și apoi să ne întoarcem. Primul an în Marea Britanie mi-a fost greu, dar după aceea am început să mă obișnuiesc și chiar să îmi placă faptul că aveai totul la îndemână, mai ales cu școlile și cu spitalele era foarte ușor, față de România. Și, încetul cu încetul, mă obișnuiam, dar nu prea îmi doream lucrul acesta, pentru că eu voiam să mă întorc într-o zi în România”, a declarat aceasta.
În același timp, descrie o perioadă marcată de constrângeri. Familia nu își permitea o locuință separată și a locuit constant împreună cu una sau două familii, situație care complica regulile de creștere a copiilor. Soțul lucra aproape întreaga zi, iar ea rămânea singură cu responsabilitățile zilnice, cu puțin sprijin și cu timp redus pentru comunicare în cuplu.
Pe lângă dificultățile materiale, Zamfira consideră că mediul social din Marea Britanie nu era potrivit pentru educația copiilor. Aceasta afirmă că avea impresia că cei mici de acolo sunt prea lipsiți de respect și că nu își dorea ca propriii copii să crească într-un astfel de context.
„În România, mi se pare că este mult mai ușor să-i apropii de Dumnezeu și să-i crești cu frică de Dumnezeu, cu rușine, cu respect față de oameni în vârstă, față de bunici, de părinți, de toată lumea”, a explicat Zamfira, subliniind importanța legăturii cu familia extinsă.
După revenirea în țară, adaptarea fără prezența zilnică a soțului a fost dificilă, însă apreciază că, atunci când acesta vine acasă, timpul este dedicat exclusiv familiei. Comunicarea are loc în principal prin telefon, iar vizitele au loc la intervale de una-două luni. Rugăciunea rămâne, în viziunea ei, un sprijin constant în familie.
Totodată, Zamfira afirmă că nu regretă decizia de a reveni în România.
„Acum, dacă stau să mă gândesc, nu regret nicio clipă că m-am întors în România. Pentru că îmi dau seama că au crescut mult mai bine copiii aici în România, mai aproape de părinți și de biserică”, susține femeia.
Privind în urmă, spune că își dorea o familie numeroasă, inspirată de modelele din propria familie, unde generațiile anterioare au crescut opt sau chiar zece copii. Alegerea soțului a fost influențată de caracterul acestuia, pe care îl descrie ca blând, educat și apropiat de Dumnezeu, iar rolul duhovnicului a fost esențial încă de la începutul relației.
În ceea ce privește numărul copiilor, Zamfira afirmă că a decis împreună cu soțul să primească toți copiii dăruiți de Dumnezeu, fără a stabili un prag. Deși primii cinci copii au venit la intervale foarte mici, iar epuizarea a fost prezentă, nu a putut respinge ideea de a mai aduce pe lume un copil.
„Bucuriile sunt foarte mari. Nu mă gândeam că voi avea așa de mulți copii, dar acum nu aș renunța la niciunul”, spune femeia.
De asmenea, Zamfira menționează şi sprijinul constant al soacrei, fostă învățătoare, și al mamei sale, care au ajutat la creșterea copiilor și la treburile gospodărești. Pe plan sufletesc, consideră că duhovnicul, rugăciunea și dialogul dintre soți au contribuit la menținerea echilibrului familial.
Pentru viitorul copiilor, aceasta își dorește să rămână aproape de Biserică, să fie uniți și să ducă mai departe valorile învățate. Leagă respectul pentru viață de un episod din prima sarcină, când i s-a recomandat întreruperea sarcinii, însă a insistat pentru tratament și, după rugăciune, sarcina a evoluat normal, rezultând nașterea fiicei Teodora.
La final, Zamfira își descrie soțul drept un sprijin esențial și afirmă că o întristează ideea de rivalitate între femeie și bărbat, subliniind că familia ar trebui să funcționeze prin comuniune și completare.
Cu cât se vinde un mucenic moldovenesc în 2026. Au apărut deja la vânzare