Narcisa Birjaru, apărată de soț după ce a ieșit învingătoare la Chefi la Cuțite. Ce mesaj dur a transmis Alex Turcitu, celor care au criticat-o: „Nu au limbă în gură. Ho, mă!”

Publicat: 18/06/2021 | 11:08

După ce Narcisa Birjaru a fost desemnată marea câștigătoare Chefi la Cuțite, un val de revoltă a venit din mediul online, acolo unde unii internauți au considerat că aceasta nu merita să primească premiul din partea Antenei 1. 

Alex Turcitu i-a luat apărarea soției sale, Narcisa Birjaru, după ce aceasta s-a lovit de un val de critici în mediul online, majoritatea bazate pe etnia ei.

Bărbatul a ținut să le precizeze oamenilor răi că soția lui este numărul 1 și că cei care o critică sunt cei care, de fapt, nu au nimic mai bun de făcut.

„Bună ziua. Vreau să vă mulțumesc tuturor oamenilor care mi-ați scris mesaje frumoase pentru câștigul mândriei mele, Narcisa și vreau să vă urez o zi frumoasă, atât vouă, cât și supăraților ăștia, nervoșilor ăștia, care se dau bucătari și nu au gust, nu au limbă în gură. Limba lor e scoasă. Ho,mă! Ho, mă, că nu ne interesează de voi! Noi suntem locul I, nu uitați. Să nu uitați chestia asta, mă. Dumnezeu să vă ajute, să vă dea după inima voastră, să fiți împliniți și toate cele bune, ce să zic” a spus soțul Narcisei.

„Noi suntem fericiți, suntem bucuroși, ne bucurăm de moment. Voi plângeți, vă doare stomacul, încă de când știți voi” a mai continuat bărbatul.

Chef Scărlătescu, mesaj pentru Narcisa

Cătălin Scărlătescu a publicat, pe contul său de Istagram, un mesaj pentru Narcisa Birjaru, prima femeie care a câștigat concursul “Chefi la cuțite”. A felicitat-o și a mărturisit cât de mândru este de performanța ei de-a lungul competiției.

“Sezonul 9 mi-a depășit toate așteptările. Pentru prima dată în istoria @chefilacutite, o femeie a reușit să obțină trofeul! Bravo, Narcisa! Te felicit!

În Narcisa am simțit cea mai mare luptă de-a lungul sezonului. Am simțit că ar face orice ca să învețe mai mult, să se autodepășească, să câștige. Este un om care a muncit extrem de mult ca să ajungă aici, un om care nu are multă încredere în fortele proprii, dar un om care dă un gust fabulos mâncării. Narcisa, te-ai născut să gătești! Să nu lași pe nimeni să îți ia asta. Sunt mândru de tine și mândru de echipa care ți-a dat putere să câștigi trofeul! Vă mulțumesc tuturor!

Felicitări și celorlalți finaliști! Cătălin, ești un bucătar desăvârșit. Ai ridicat nivelul în bucătăria noastră! Elena, ți-am spus-o și o repet. Determinarea ta poate să mute munții! Vă felicit și mă bucur că v-am cunoscut!

Și, ca un ultim cuvânt… nu subestimați pe nimeni. Ne vedem în #sezonul10… unde o să am statuie! ?? @chefilacutite @narcisabirjaru @elenaamatei @catalin.amarandei” este mesajul scris de celebrul chef Scărlătescu.