Eraţi în tribună… Ce s-a întâmplat în acel minut al meciului?
Da, eram în tribună. În ziua aceea fatidică, era cât pe ce să nu vin la meci. Dar ceva mă trimitea acolo… Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am dus! Am salvat un suflet, un copil nevinovat. Filmam live competiţia. Obişnuiesc să fac asta la meciurile băiatului. Nu a durat mult din repriză şi s-a întâmplat tragedia. Edy, băiatul meu, a primit pasa de la un coechipier şi s-a dus în viteză către poartă, cu mingea la picior. În acel moment, băiatul implicat în accident s-a dus către Edy, tot în viteză, să apere. S-au lovit umăr la umăr, dar destul de puternic, impact în urma căruia Edy a căzut şi, imediat după el, şi băiatul celălalt. El a căzut peste Edy. Copilul meu s-a ridicat, iar celălalt a rămas inert pe gazon, inconştient şi în convulsii.
La cât timp aţi ajuns pe teren? Ce aţi constatat acolo?
”Copilul se stingea, nu mai mişca”
Şi? A fost greu, a existat pericolul să-şi piardă viaţa?
Atunci mi-am dat seama ca este misiunea mea… Şi am acţionat! Dar copilul se stingea… nu aveam nimic să intervenim. La un moment dat, din convulsii, nu mai mişca. Asistenta de pe ambulanţă încercă să-i deschidă gura. Şi tatăl… Eu am simţit că nu mai are puls şi am început masajul cardiac. În acelaşi timp, am strigat la cei din tribună să-mi aducă o cheie de maşină. Cu cheia i-am deschis gura şi i-am scos limba, destul de mult înghiţită. Imediat după, copilul a început să respire. Respira cu dificultate, dar cu o nevoie avidă. S-a ridicat inconştient… avea mişcări haotice şi încerca să vorbească. M-a impresionat absolut cum a luptat să trăiască. L-am imobilizat, strângându-l în braţe, m-am aşezat pe gazon şi l-am ţinut aşa preţ de câteva zeci de minute. Aşa l-am monitorizat. Tot timpul am vorbit cu el, l-am stabilizat. (NU RATA, AICI: IMAGINI EMOŢIONANTE. Pompierul-erou din Bihor s-a reîntâlnit cu câinele pe care l-a salvat din foc)
V-a fost teamă că-l pierdeţi?
Nu am crezut că-l voi putea salva fără medicaţie şi instrumentar necesar pentru acordarea primului ajutor. Pentru câteva momente am crezut că l-am pierdut. Dar nu am renunţat. Am fost şi asistent şi mamă! Mulţi au ironizat faptul că am intervenit cu cheia. Şi cu ce altceva, dacă nu am avut nimic? Îl lăsam să moară? Ideea este că puţini ştiu că limba în contact cu fierul are reacţie. Eu sunt fericită că l-am readus în simţiri. Aşa…cu cheia şi cu mâinile.
Băiatul dumneavoastră s-a speriat?
Băiatul meu s-a speriat, da. L-a impresionat. Însă antrenorul nu i-a lăsat pe copii să asiste. I-a băgat pe toţi în vestiar.
”Am plâns, m-am rugat la Dumnezeu!”
Cât a durat calvarul?
Totul a durat în jur de 30 de minute. Însă mie mi s-a părut o veşnicie. Am şi plâns. Ţineam copilul în brate, aşteptând ambulanţa şi mă rugam la Dumnezeu să fie bine. Îl stabilizasem. Îşi revenea… L-a recunoscut pe tatăl lui, vorbea, avea coerenţă.
Cum a decurs apoi ziua pentru dumneavoastră?
Voi fi marcată de acest moment cu siguranţă! Şi nu în sensul bun, chiar dacă finalul a fost unul fericit. În ziua aceea nu am fost eu. Nici nu ştiu cum am ajuns acasă. Am condus maşina în virtutea inerţiei. Mi s-a făcut rău… Nu am mai avut pic de energie.
De copil aţi aflat ceva? Aţi vorbit cu familia lui?
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
CRISTIAN BLĂNUŢĂ