NEA MĂRIN, surpriză de ziua sa, în direct! Iată cum a fost întâmpinat

• Poze

Întâmpinat de către Liviu Vârciu cu tort şi multe surprize, Nea Mărin va merge în cadrul show-ului TV „Zaza Sing“, ca invitat special, chiar de ziua sa de naştere.Totul se va petrece, miercuri, pe micul ecran, iar nea Mărin va fi întâmpinat atât de vedete, dar şi de familia sa, care îi vor ura acestuia „La mulţi ani“.

Nea Mărin a avut parte de o zi întreagă de surprize, mai ales că în timpul filmării familia sa a venit pe platoul de filmare pentru a-l sărbători. Şi vedetele invitate în respectiva ediţie, Gina Pistol şi Nicolai Tand, îi vor cânta „La mulţi ani”, iar Flick va avea şi el rime special pregătite. Şi pentru că acolo unde se află nea Mărin nu poate lipsi dansul, acesta va încinge o horă tradiţională, spre deliciul tuturor.

În aceeaşi ediţie, concurenţii se vor întrece în versuri, glume şi voie bună, iar nea Mărin, Gina şi Nicolai îşi vor pune la bătaie cunoştinţele în materie de cântece şi versuri româneşti.

Nea Mărin şi Mioara se iubesc de aproape 40 de ani

Mai mult decât atât, pe platoul de filmare va fi prezentă şi Mioara Barbu, cea cu care Nea Mărin este căsătorit de peste 35 de ani şi alături de care are două fiice, pe nume Dana şi Larisa. Nu numai atât, pentru că Nea Mărin şi Mioara se pare c-au crescut împreună, pentru că ambii sunt din satul Frumoasa Conteşti, din judeţul Teleorman. De asemenea, cei doi s-au căsătorit înainte ca Nea Mărin să plece în armată şi a fost prima iubită a acestuia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!