Ninsoarea a facut deja primele victime! Opt persoane ranite în trei accidente produse pe autostrada A2 Bucuresti – Constanta

• Știri
Ninsoarea a facut deja primele victime! Opt persoane ranite în trei accidente produse pe autostrada A2 Bucuresti - Constanta

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, plutonier adjutant Ovidiu Tătăranu, trei accidente s-au produs, sâmbătă seară, în decurs de o jumătate de oră, pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, opt persoane fiind rănite.

Primul accident a avut loc la kilometrul 63 al autostrăzii, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, unde o maşină s-a răsturnat, cel mai probabil după ce a derapat pe carosabilul umed. O femeie şi un bărbat au fost răniţi, fiind preluaţi de o ambulanţă şi duşi la spital.

Pe autostrada Soarelui s-au produs deja trei accidente
Pe autostrada Soarelui s-au produs deja trei accidente

Câteva minute mai târziu, un alt accident, în care au fost implicate două maşini, s-a produs pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 82 al autostrăzii. Patru persoane au fost preluate de o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Călăraşi şi duse la spital, acestea având contuzii şi zgârieturi.

Al treilea accident rutier s-a produs între kilometrii 95 şi 96, unde două autovehicule s-au ciocnit, pe sensul de mers spre Constanţa, două persoane fiind rănite. La ora transmiterii acestei ştiri, două autospeciale SMURD, una de la Lehliu şi cealaltă de la Dragalina, intervin pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

CITESTE SI

Prima ninsoare din acest sezon in Bucuresti! Ninge doar de cateva ore, dar bilantul este sumbru

COD GALBEN de ninsoare în Bucureşti şi cinci judeţe! Ninge deja de cateva ore si nu are de gand sa se opreasca

Conform martorilor, cele trei accidente s-au produs în condiţiile în care carosabilul este umed. Reprezentanţii Centrului Infotrafic au declarat, pentru MEDIAFAX, că în ultimele ore au avut loc mai multe accidente pe autostrada A2, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Zapada a facut deja primele victime pe A2
Zapada a facut deja primele victime pe A2

Potrivit sursei citate, pe autostrada A2, carosabilul este umed şi, pe unele porţiuni de drum s-a format polei. De asemenea, începând de la ora 17.30, pe autostrada A2 ninge viscolit între kilometrii 12 şi 105. Şi pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti ninge viscolit, iar între kilometrii 11 şi 36, stratul de zăpadă măsoară unu-doi centimetri.

Nu se mai poate circula fara cauciuri de iarna

Maşinile care nu sunt echipate cu anvelope de iarnă nu pot circula pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, potrivit prevederilor legale. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate şi cu dispozitive antiderapante. Pentru neechiparea corespunzătoare a maşinii se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este între nouă şi 20 de puncte, respectiv între 810 de lei şi 1.800 de lei.

A.D.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!