Nu a vrut să spună, dar s-a aflat! Mama Vlăduței Lupău a dat-o de gol pe artistă și a dezvăluit sexul bebelușului

Publicat: 25/03/2022 | 19:47

Este fericire mare în familia Vlăduței Lupău. Cântăreața a anunțat astăzi, pe rețelele de socializare, că este însărcinată. Iar, în cadrul unei emisiuni de televiziune, a făcut și primele declarații despre sarcină. Mai mult decât atât, mama ei a dezvăluit și care va fi sexul bebelușului!

Vlăduța Lupău a făcut anunțul mult așteptat pe rețelele de socializare. Cântăreața este însărcinată pentru prima oară. În cadrul unei emisiuni de televiziune, aceasta nu a dorit să spună care este sexul bebelușului sau ce nume va purta. Însă, Vlăduța a mărturisit faptul că este însărcinată în cinci luni.

„În sfârșit, trebuie să recunosc acum. Greta a fost printre primii 3-5 oameni care a aflat, chiar înaintea mamei mele. Sunt cam la jumătate, în 5 luni. Am ales această zi ca să le spun tuturor de această mare binecuvântare, deoarece e Buna Vestire. Nu o să spun momentan sexul, dar Andra știe deja. Când o să spun dacă este băiat sau fată, atunci o să spun și cum o să-l cheme pe bebeluș. Nu am grețuri sau pofte, doar mă rotunjesc. Nu mă mai încap hainele. Mi-a plăcut mai mult, la început, supa de găluște”, a dezvăluit Vlăduța Lupău pentru un post TV.

Vezi și VLĂDUȚA LUPĂU, ȘEDINȚĂ FOTO INCENDIARĂ ÎNTR-O ROCHIE TRANSPARENTĂ. REACȚIA FABULOASĂ A LUI MIHAI MORAR

Mama Vlăduței Lupău a dat-o de gol pe artistă și a dezvăluit sexul bebelușului

Totuși, Vlăduța Lupău a fost dată de gol chiar de mama ei! Iar, potrivit declarațiilor, cântăreața și partenerul ei, Adi Rus, vor avea un băiețel.

”Ea vine mai rar acasă. Azi am primit și eu vestea. Se simte acum foarte bine. E foarte fericită. Se descurcă foarte bine. Ne e tare dor de ei. Nu putem să fim mereu în preajma lor. Să ne ajute Dumnezeu să fiu sănătoasă și să stau alături de ei. Va avea băiat. Cel puțin așa arăta la ecografie. Asta știm”, a dezvăluit mama Vlăduței Lupău, Mărioara Lupău, în emisiunea lui Cristi Brancu, la Prima TV.

Sursă foto: captură video Youtube