“Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii”. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu

“Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii”. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
Screenshot

Moartea Mădălinei, tânăra în vârstă de 29 de ani care și-a pierdut viața la scurt timp după naștere într-un spital din Constanța, a provocat revoltă în toata țara. Cazul se află în atenția autorităților sanitare și a Colegilor Medicilor, dar o reacție puternică a avut-o și europarlamentarul Nicu Ștefănuță, care s-a arătat profund șocat de această tragedie.

Mădălina, o femeie în vârstă de 29 de ani, și-a pierdut viața după ce adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Aceasta era originară din Giurgiu și reușise să obțină sarcina pe care și-o dorea extrem de mult prin fertilizare in vitro, după multe încercări. Tânăra s-a prezentat marți la o clinică privată din Constanța acuzând dureri și contracții, dar ar fi refuzat internarea.

Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Giurgiu

După câteva ore, Mădălina s-a întors la unitatea medicală aflându-se în travaliu avansat și a fost transferată de urgență în sala de nașteri. Tânăra a refuzat operația de cezariană, iar medicii au apelat la histeroctomie, intervenție necesară când starea de sănătate s-a agravat în timpul nașterii.

Nicu Ștefănuță nu a rămas indiferent la acest caz și a postat un mesaj pe social media, unde s-a declarat șocat de ceea ce s-a întâmplat. Politicianul a mărturisit că tragedia nu ar fi avut legătură cu deficiențele sistemului medical, ci cu deciziile personale luate fără să se asculte părerea specialiștilor.

„M-a șocat profund cazul femeii decedate după naștere la spitalul privat din Constanța. Nu, de data asta nu e vina medicilor, nici a incompetenței, nici a condițiilor proaste din spitale.
Și nici de o vină a victimei nu se poate pune problema. Un om care a murit merită doar compasiune, mai ales că a lăsat în urmă un copilaș fără mamă.
Ca soț și tată sunt însă șocat de frazele de mai jos. Practic soțul a refuzat intervenții medicale necesare, pentru că el își dorea 6 copii și dorea uterul femeii intact.
Ca om care a asistat la două nașteri grele, vă spun un singur lucru. Încrederea în știință, în personalul medical este crucială. Ei sunt fața de pe Pământ a lui Dumnezeu. Nu credințele tale contează, ci știința dovedită, factuală, concretă.
Opinia ta de nespecialist nu are cum să fie corectă, ba mai mult ce aduci de acasă ca bagaj de opinii poate fi vătămător până la mortal, pentru că nu este bazată deloc pe știință.
Netul nu ține loc de ani mulți petrecuți în universitate.
Curentul anti științific promovat de politicieni iresponsabili este de vină. Politicieni de extremă dreapta și nu numai care ne vor proști, suspicioși, care vor să credem în leacuri magice și în mituri stupide.
Reveniți-vă, oameni buni. Mor copii nevaccinați. O dați stupid înainte cu ‘plandemia’ și alte tâmpenii, în timp ce umanitatea merge înainte și progrese fantastice sunt făcute de medicină.
O națiune câștigătoare este una care crede în știință. Una pierzătoare este una care crede în tot felul de superstiții”, a spus acesta în mediul online.

Sursă foto: Facebook

Cât costă să naști la clinica privată din Constanța, unde Mădălina și-a adus pe lume primul copil. Tânăra de 29 de ani a murit după ce a fost transferată la Spitalul Județean

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!