O angajată a fost concediată după 30 de ani pentru 15 lei. Cazul a ajuns în instanță, în Italia

O angajată a fost concediată după 30 de ani pentru 15 lei. Cazul a ajuns în instanță, în Italia

O angajată de 50 de ani și-a făcut cumpărăturile de la magazinul unde lucra. Un lucru banal care s-a întâmplat la ieșirea din magazin a lăsat-o fără job!

Femeia de 50 de ani muncea de 30 de ani în locul respectiv și nu avusese nicio sancțiune disciplinară anterioară. După 39 de ani de muncă, a fost concediată, însă, fără niciun regret pentru mai puțin de trei euro. Compania care se face vinovată de acest fapt este Pam Panorama.

O angajată a rămas fără job dintr-un motiv banal

Cazul s-a petrecut în Toscana, iar evenimentul, care se află acum în fața judecătorului tribunalului din Grosseto, a avut loc în septembrie. Angajata tocmai ce își terminase tura la supermarket când a decis să facă niște cumpărături înainte de a pleca acasă. După ce a plătit, în timp ce ieșea din magazin, o pungă s-a rupt și o sticlă de detergent a căzut pe podea. S-a întoars a schimbat câteva cuvinte cu colegii și cu managerul, le-a spus despre balta care se formase și, după ce a luat o nouă sticlă, a plecat. Nimeni nu i-a cerut să plătească, așa că femeia și-a văzut de drum.

Povestea nu se oprește, însă, aici. Câteva săptămâni mai târziu, compania i-a trimis o scrisoare: era anunțată că a fost concediată pentru un motiv întemeiat, furt de marfă. Cazul se află acum în atenția autorităților.

Angajata așteaptă acum decizia instanței

Marcată de situație, femeia s-a adresat sindicatului Filcams-Cgil din Grosseto. Secretarul organizației, Pier Paolo Micci, a rămas șocat de cele întâmplate. „Nu-mi venea să cred”, a declarat Micci, referindu-se la motivele concedierii și lipsa de omenie, mai ales că era vorba de un angajat fidel.

„Așa se întâmplă atunci când profitul nu mai are nicio legătură cu etica și cu oamenii. Este o umilință pentru angajați, care ar trebui să fie prima preocupare a unei companii. Sperăm într-o soluție amiabilă, altfel așteptăm cu interes decizia judecătorului”, a mai spus el.

Citește și: Val de concedieri într-un oraș mare din România. Se închide o imensă centrală termică

Citește și: Salariu de 3.600 de euro, refuzat de un român: „Nu este ceea ce caut eu”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!