O familie din Hunedoara a ramas fara cuvinte! Ce s-a intamplat in curtea oamenilor

• Știri
O familie din Hunedoara a ramas fara cuvinte! Ce s-a intamplat in curtea oamenilor

O groapă adâncă de câţiva metri s-a format în gospodăria unei familii din zona Seci a localităţii hunedorene Lupeni, după ce în ultimele zile terenul s-a surpat, potrivit Mediafax.

Conducerea Primăriei Lupeni spune însă că aşteaptă ca reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara să stabilească dacă terenul le aparţine sau este proprietatea persoanei care locuieşte acolo.

„E felia lor (a celor de la CEH – n.r.). Acolo e felia între câmpul exploatării miniere Lupeni (Mina Lupeni – n.r.) şi câmpul exploatării miniere Paroşeni. Acum să vedem ce se întâmplă. Săptămâna viitoare vin toţi experţii şi se uită”, a declarat corespondentului MEDIAFAX viceprimarul municipiului Lupeni, Cornel Lungan.

In subteranul zonei în care a avut loc surparea există galerii care aparţin Minei Lupeni, terenul de la suprafaţă, pe care sunt construite case, fiind expropriat, în urmă cu mai mulţi ani, dar nu în totalitate.

Gospodarie

Reprezentanţii Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara spun că surparea a apărut într-un perimetru care aparţine Minei Lupeni – adică în subteranul zonei sunt galerii, dar nu se ştie dacă terenul, la suprafaţă, a fost expropriat.

„Studiem decretele de expropriere să vedem care este situaţia terenului. La prima vedere, se pare că este al omului, dar mai căutăm (…) Am luat legătura cu omul şi vom pregăti un material pentru Consiliul de Administraţie, să-i dăm bani omului”, a declarat Gabriel Petrescu, directorul Diviziei Miniere.

Potrivit acestuia, terenul pe care a apărut surparea este în zona de exploatare a Minei Lupeni.

„Sunt 400 de metri până jos (zona exploatabilă – n.r.). Ar putea fi afectată exploatarea actuală”, a explicat Petrescu.

G.C.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!