O femeie din Hunedoara a murit după ce a fost luată de viitură

O femeie de 70 de ani, din localitatea Vața de Jos, județul Hunedoara, a murit, marți, după ce a fost luată de o viitură, în timp ce se afla în curtea casei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că femeia de 70 de ani, din satul Basarabasa, comuna Vața de Jos, a murit înecată, după ce a fost luată de o viitură formată în urma unei ruperi de nori. Aceasta încerca să își salveze animalele aflate în curtea casei. (CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE ÎN SUCEAVA! O FEMEIE A FOST GĂSITĂ ÎNECATĂ)

”Sunt inundatii în trei localităţi din comuna Vaţa de Jos, în urma unei ploi torenţiale. O femeie de 70 de ani din Basarabasa şi-a pierdut viaţa după ce a fost surprinsă şi luată de viitură în curtea sa. Apa a intrat în mai multe gospodării și anexe din localitățile Prăvăleni, Ciungani şi Basarabasa şi a afectat un drum comunal. În cel mai scurt timp au ajuns în zona afectată de inundații 43 de pompieri ai Detașamentelor Deva și Hunedoara şi ai Stației Brad care au început operaţiunile de evacuare a apei cu două motopompe de mare capacitate și șase motopompe transportabile”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara pentru mediafax. (VEZI ȘI: DOI FRAȚI MINORI, ÎNECAȚI ÎN JIU! COPIII AVEAU 9 ȘI 14 ANI)

Timp de o oră, nordul şi vestul judeţului Hunedoara s-au aflat sub cod portocaliu de fenomene meteo periculoase.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24

Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania