„Oli” trebuie sa salveze echipa Al Ain de la retrogradare

"Oli" trebuie sa salveze echipa Al Ain de la retrogradare
Inspirat. Cosmin Olaroiu a salvat un sezon dezamagitor al Stelei prin rezultatele din scurtul sau mandat

Sezonul celei mai titrate echipe din Romania a fost salvat dupa ce Steaua a cucerit Cupa Romaniei sub comanda lui Cosmin Olaroiu. In Emiratele Arabe Unite, echipa care a cucerit cele mai multe trofee, Al Ain, trece si ea prin momente critice. Locul zece dupa 19 etape, formatia la care „Oli” va continua din sezonul viitor are cinci puncte peste prima pozitie retrogradabila, dar un program infernal in ultimele trei etape.

Astazi va juca in deplasare chiar contra rivalei in lupta pentru evitarea retrogradarii, Al Ittihad Kalba, pentru ca apoi sa primeasca pe propriul teren campioana Al Jazira. In fine, in ultima etapa, Al Ain se va deplasa pentru un duel cu a treia clasata, Al Shabab.

De altfel, atunci cand Olaroiu spunea ca sansele ca el sa ramana la Steaua sunt foarte mici, el se referea doar la situatia arabilor, deoarece nu voia sa mearga la Al Ain daca echipa retrograda. Iar pentru a evita un dezastru, sefii formatiei din Emirate l-au rugat sa-l ajute pe antrenorul Abel Braga, brazilianul anuntand deja ca se va intoarce in tara natala dupa finalul sezonului. Astfel, Olaroiu va trebui sa-si amane vacanta pana dupa 5 iunie, cand se va incheia sezonul in Emiratele Arabe Unite.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
Click.ro
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
go4it.ro
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Amendă între 1.000 și 10.000 lei pentru toți românii care locuiesc la bloc și fac acest lucru în balcon. Majoritatea cred că este legal, însă Art. 26 din Legea 50/1991 îi contrazice
Gandul.ro
Amendă între 1.000 și 10.000 lei pentru toți românii care locuiesc la bloc și fac acest lucru în balcon. Majoritatea cred că este legal, însă Art. 26 din Legea 50/1991 îi contrazice
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!