Orașul din România unde e ca-n starea de urgență! Masca de protecție e obligatorie și pe stradă

Publicat: 25/07/2020 | 15:10

Din cauza numărului mare de cazuri noi de infectări cu noul coronavirus, într-un mare municipiu din România regulile se apropie de cele care erau în perioada stării de urgență. Masca este chiar obligatorie și în spațiile deschise, unde este aglomerație mare.

CITEȘTE ȘI: CAPITALA A DEPĂŞIT 5000 DE CAZURI DE CORONAVIRUS! ÎN CE CONDIŢII SE POATE INSTITUI CARANTINA ÎN BUCUREŞTI

De asemenea, se va relua și distanțarea în mijloacele de transport în comun. În schimb, nu este nevoie de declarație pe proprie răspundere. La Iași se întâmplă asta, acolo unde autoritățile locale au decis să reimpună noi măsuri de prevenție odată cu creșterea numărul de cazuri COVID-19, potrivit gandul.ro.

Astfel, în cadrul piețelor, magazinelor și autobuzelor este interzisă aglomerația, iar masca de protecție devine obligatorie și în spațiile aglomerate deschise. Autoritățile susțin că au implementat aceste măsuri pentru a controla evoluția pandemiei de coronavirus la nivelul municipiului Iași.

Ieșenii nu mai au voie să se îngrămădească în autobuz, ci să se așeze doar pe locurile special marcate. În plus, la intrarea în piețe s-a reimpus măsurarea temperaturii iar limita de persoane a fost stabilită la 100 de persoane. De asemenea, procesul de dezinfectare a străzilor este reluat pe parcusul nopții iar bătrânii primesc din nou ajutoare pentru a evita ieșitul din casă.

Orașul din România unde e ca-n starea de urgență! Situația epidemiologică de la Iași

La Iași au fost confirmate 1220 de cazuri COVID-19, 16 persoane fiind diagnosticate pozitiv doar în ultimele 24 de ore. Spitalele din municipiu, destinate infecțiilor cu noul coronavirus, încep să rămână fără locuri și la terapie intensivă și pe alte secții. „Iașiul, în momentul de faţă, nu are un număr de locuri libere confortabil. Deci numărul de îmbolnăviri sau al celor care sunt purtători este în creștere”, a declarat Carmen Dorobăț, manager al Spitalului de Boli Infecţioase.

Acesta a fost motivul pentru care Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a decis să reintroducă unele măsuri de siguranță. „Acele măsuri de distanțare și purtarea măștilor și distanța în piețe din starea de urgență le-am reluat de astăzi. Poliţia Locală a fost invitată să încerce să fie un pic mai activă, inclusiv în zonele de cluburi, distracţie”, a declarat Mihai Chirică, primarului orașului Iași.

„Am mers pe aceleaşi măsuri din starea de urgenţă pentru că de fapt ne aflăm într-o situaţie mai grea decât în starea de urgenţă în ultima perioadă, vrem să fim cât se poate de preventivi, poate reuşim să începem şcoala în septembrie şi în octombrie anul universitar. Nu încercăm să stricăm viața nimănui. Nu vreau să ajungem la carantinare, pentru că o carantinare a municipiului Iaşi, care e miezul Moldovei, ar fi extraordinar de dificilă pentru toată regiunea”, a încheiat primarul.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult