Otrava din alimente: adevărul despre E-urile din sucurile și produsele consumate zilnic în România

România a fost, mai ales după anii ’90, una dintre piețele ideale pentru produsele alimentare pline de aditivi chimici. În lipsa unor reglementări stricte și a unor laboratoare performante de control, numeroase produse din comerț au ajuns pe mesele românilor cu ingrediente controversate. Situația s-a mai îmbunătățit odată cu aderarea la Uniunea Europeană, însă multe dintre practicile din trecut continuă, spun specialiștii, iar autoritățile sunt acuzate că tolerează fenomenul.

Otrava din alimente, tolerată de autorități

La începutul anilor 2000, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, piața alimentară era dominată de produse bogate în aditivi. În acea perioadă, dezbaterea publică s-a concentrat pe conflictul dintre două realități: sănătatea consumatorilor și interesele economice ale marilor producători de alimente.

Companiile din industria alimentară rulau cifre de afaceri de miliarde de dolari la nivel global. În comparație cu puterea lor financiară, bugetele unor state precum România păreau insignifiante. Din această poziție de forță, marile companii negociau cu autoritățile din diferite țări ce substanțe pot fi folosite în produsele alimentare.

În același timp, studiile medicale începeau să atragă atenția asupra riscurilor alimentației moderne. La conferința mondială asupra sănătății din 20 iunie 2001, organizată la Lyon, Institutul Internațional de Cercetări în domeniul Cancerului (IARC), organism al Organizației Mondiale a Sănătății, anunța că aproximativ 30% dintre cazurile de cancer din economiile dezvoltate sunt asociate cu factori nutriționali.

Deși rezultatele cercetărilor nu erau considerate absolut concludente, medicii avertizau de ani de zile asupra riscurilor chimicalelor din alimentație. În același timp, industria alimentară investea sume uriașe pentru a demonstra contrariul. În mijlocul acestei dispute, numărul cazurilor de cancer continua să crească, mai ales în țările sărace. În România, statisticile arătau că numărul bolnavilor s-a dublat după anii ’90.

Legislație permisivă și aditivi controversați

În 2001, Ministerul Agriculturii a stabilit, prin Ordonanța Guvernului nr. 97 privind producția și comercializarea alimentelor, principalele categorii de aditivi permise. Normele erau detaliate printr-un ordin comun al Ministerului Agriculturii și al Ministerului Sănătății.

Problema era însă că lista era extrem de permisivă. Pe ea apăreau aditivi precum tartrazina sau colorantul Sunset Yellow, substanțe interzise în unele state precum SUA, Norvegia, Finlanda sau Marea Britanie.

Aceste coloranți erau consumați zilnic prin băuturi răcoritoare populare precum Prigat, Frutti Fresh, Coca-Cola, Fanta sau Pepsi. Multe dintre aceste produse conțineau și E211 – benzoat de sodiu, un conservant intens discutat în mediul medical din cauza suspiciunilor privind efectele cancerigene.

Autoritățile române se raportau la legislația generală a Uniunii Europene, însă ignorau faptul că multe state membre aveau reguli interne mai stricte. Germania, de exemplu, realizase liste negre ale unor aditivi precum E621 – glutamatul de sodiu, folosit în produse precum Maggi, Knorr sau Gallina Blanca.

Standarde generale și controale aproape imposibile

Legislația românească restricționa mai ales cantitatea aditivilor, nu utilizarea lor. În practică, acest lucru era aproape imposibil de verificat.

Pentru un control eficient ar fi fost nevoie de laboratoare foarte performante, iar testarea produselor din comerț era dificilă. Chiar și instituții specializate, precum universități de profil, aveau dificultăți în realizarea unor astfel de analize complexe.

În aceste condiții, controlul calității produselor alimentare era adesea mai degrabă teoretic. Produsele cu numeroși aditivi continuau să fie consumate zilnic, mai ales de copii, care cumpărau sucuri, chipsuri sau hamburgeri din banii de buzunar.

Lista aditivilor considerați periculoși

Mai multe studii și ghiduri medicale au atras atenția asupra unor aditivi considerați periculoși. Printre aceștia se numărau E123, E131, E142 și E211, substanțe întâlnite frecvent în băuturile carbogazoase.

Alți aditivi considerați foarte riscanți erau E213-E217 și E239, interziși în anumite state precum SUA sau fostele republici sovietice.

Coloranți precum E102 sau E110 erau folosiți în dulciuri, budinci sau gume de mestecat, deși erau restricționați sau interziși în unele țări.

Un alt aditiv controversat era E621 – glutamatul de sodiu, utilizat în supe instant, concentrate alimentare sau chipsuri. Specialiști din domeniul sănătății publice din Scoția au asociat consumul acestui aditiv cu simptome precum senzație de arsură în piept, sete puternică sau dureri de cap, simptome care pot apărea la scurt timp după consum.

Băuturile răcoritoare, un exemplu emblematic

Numeroase controverse s-au concentrat asupra băuturilor răcoritoare. Produse precum Pepsi, Coca-Cola, Fanta sau Frutti Fresh conțineau frecvent benzoat de sodiu (E211), conservant suspectat de efecte nocive.

Unele băuturi conțineau și coloranți precum E120 – cochineal, obținut din insecte, sau îndulcitori artificiali precum aspartamul.

În multe cazuri, aceste substanțe erau ascunse pe etichete sub denumiri chimice, iar consumatorii nu erau conștienți de prezența lor.

După aderarea la UE: aceleași practici, alte etichete

După aderarea României la Uniunea Europeană, legislația s-a armonizat cu cea europeană, iar controlul oficial s-a îmbunătățit. Totuși, problemele nu au dispărut.

Un exemplu frecvent invocat este piața sucurilor ieftine. Pe eticheta unor produse apare denumirea „suc de struguri” sau „suc de portocale”, deși ingredientul respectiv lipsește aproape complet din compoziție.

Legea permite ca o băutură să fie numită „de portocale” dacă are doar 4% concentrat de fruct. Dacă nici această cantitate nu este prezentă, producătorii folosesc formularea „cu gust de portocale”.

În realitate, unele băuturi conțin doar apă, îndulcitori, conservanți, coloranți și arome artificiale, iar gustul de fruct este obținut chimic.

Sucuri fără fructe

Specialiști din industria băuturilor spun că aproximativ jumătate din populația României consumă sucuri ieftine, în special din motive financiare.

Aceste produse pot costa doar câțiva lei pentru doi litri, iar costul real de producție este extrem de mic. Restul prețului reprezintă marketing, distribuție și profit.

În unele cazuri, un suc „de vișine” poate conține doar 0,1% concentrat de vișine, adică câteva mililitri la doi litri de băutură. Alte produse folosesc extracte de mere sau hibiscus pentru a imita gustul altor fructe.

Scandalul dublului standard alimentar

După aderarea la UE, un alt scandal major a fost cel al dublului standard alimentar. Mai multe state din Europa Centrală și de Est au acuzat că produsele vândute sub aceleași branduri au compoziții diferite față de cele din vest.

În România au fost analizate 29 de produse, iar autoritățile au găsit diferențe de conținut la nouă dintre ele. Cu toate acestea, rezultatele au fost prezentate într-o manieră ambiguă, iar numele producătorilor nu au fost făcute publice.

Specialiștii consideră că modificarea calității produselor poate fi încadrată în categoria fraudei alimentare, atunci când ingredientele sunt înlocuite sau diluate pentru reducerea costurilor.

Frauda alimentară și lipsa standardelor

Frauda alimentară poate lua mai multe forme. Uneori ingredientele sunt înlocuite cu alternative mai ieftine, alteori calitatea scăzută este ascunsă prin coloranți sau arome artificiale.

Un exemplu des invocat este pâinea neagră obținută din făină albă colorată artificial. Alte practici includ falsificarea originii ingredientelor sau vânzarea produselor sub aceeași denumire, dar cu rețete complet diferite.

Situația este complicată și de faptul că România a renunțat la multe dintre standardele naționale de calitate, iar producătorii folosesc adesea standardele proprii de firmă.

O problemă încă deschisă

După mai bine de trei decenii de la începutul economiei de piață, alimentația românilor este încă dominată de produse ultraprocesate. Aderarea la Uniunea Europeană a adus reguli mai stricte, dar nu a eliminat complet problema.

În continuare, consumatorii se confruntă cu etichete complicate, ingrediente controversate și produse care arată natural, dar conțin în realitate o combinație de aditivi, coloranți și arome artificiale. În lipsa unor controale eficiente și a unei informări corecte a populației, responsabilitatea rămâne adesea pe umerii consumatorilor.

CITEȘTE ȘI: Povestea satului din România unde oamenii au construit palate în care nu locuiesc

 Scandalul cărnii de cal: cum a fost arătată România cu degetul în Europa, în timp ce tabloidele britanice și „The Sun” alimentau isteria mediatică