Ozana Barabancea, primele mărturii despre decesul părinților: “A murit de inimă, pe masa de operaţie. A fost o lecţie de smerenie”

Talentata artistă a rămas orfană de mamă pe când avea doar 14 ani. Despre dispariția fulgerătoare a acesteia, Ozana Barabancea a spus că a reprezentat o lecție de smerenie pentru ea. O coincidență incredibilă a făcut ca tatăl vedetei să moară în același spital în care s-a stins și cea care i-a dat viață jurtatei de la “Te cunosc de undeva!”.  În plus, cei doi soți au decedat în aceeași zi a săptămânii: joia.

“Mama m-a dus la Şcoala de Muzică. La un moment dat, nu mai voiam să studiez, m-au dat afară de la Şcoala de Muzică. Mama a mers cu săru’mana să mă ierte. Mama a murit când eu aveam la 14 ani. Am zis ce fac eu cu viaţa mea. Singurul lucru pe care pot să îl fac este muzica. Mi-am autosugestionat şi am început să studiez. Moartea mamei a fost o lecţie de smerenie, a fost o lecţie.

Tata era un tip intelectual, era director la o fabrică. A renunţat la funcţia de conducere pentru că avea probleme cu inima. Era surprins de faptul că eu iubesc muzica. I-am făcut o scrisoare ca să înţeleagă. Nu s-a putut lupta cu dorinţa mea. La început nu a fost de acord. Tata a murit de inimă, pe masa de operaţie, într-o zi de joi. Amândoi au murit într-o zi de joi”, a mărturisit artista în cadrul emisiunii “Acces Direct”.

Ozana Barabancea, scrisoare pentru părinții morți și cei doi copii ai săi

În vârstă de 49 de ani, Ozana Barabancea a făcut publică o scrisoare despre părinții ei morți la mijlocul lunii trecute. În rândurile așternute pe o rețea de socializare, vedeta a rememorat momente cheie din copilăria sa, decesul mamei sale, iar cuvintele le-a adresat și fiului și fiicei sale.

“Cu pretul vietii !
Cand aveam 12 ani mama mea a cazut la pat! Eram in clasa a VI-a la scoala generala 19 si la Scoala de Arta nr. 4 langa casa. Studiam pianul. Mama m-a trimis la ore de pian si prima mea profesoara, doamna Hamza, m-a parasit, plecand in strainatate. Am suferit enorm. Am plans pentru ca mi-era dor de ea. Am trecut pe la multi profesori, unii mai dedicati decat altii, profesori care m-au invatat multe.

Dar la varsta de 12 ani, odata cu schimbarile fiziologice din viata unui copil, am inceput sa ma las pe tanjeala! Studiam din Paste in Craciun. Mama ma implora, zacand in pat, sa ii cant. Eu nu vroiam, rebela, refuzam, desi imi placea cum cant! Mama mi-a cumparat un pian superb cu coada, de renume, cu placa de bronz… dar profesorii m-au dat afara din scoala.

Mama s-a ambitionat si s-a imbracat in rochia ei de matase albastra cu guler alb brodat, eleganta ca o regina, si a batut la usa domnului director al scolii nr 4 sa ii mai dea o sansa fiicei sale rebele, pentru ca ea, mama, credea in potentialul meu!

S-a adunat comisia intr-o saptamana, timp in care am studiat zilnic, cu sora mea alaturi, cu mama bolnava in holul mare intinsa pe pat din cauza bolii. Bunica facea de mancare si imi spunea: «Cand vei fi mare intr-o societate si vei canta, toti te vor admira, vei fii deosebita, vei fi artista». M-au convins! Am cantat impecabil si am reintrat la cursurile de pian principal al scolii nr 4!

In an mai tarziu mama mea, Rodica Barabancea a plecat la Domnul lasandu-mi un gol imens in suflet, un sentiment de dor si un sentiment de ciuda, ca nu mai pot sa ii mai cant, sa ma incurajeze, sa ma sustina, sa ma certe!

Am fost repartizata la profesoara Nicole Veturia, care si ea m-a parasit plecand in America! O profesoara extrem de buna! Alaturi de ea am luat premiul 1 in clasa a VII-a, prinsesem drag de pian, descoperisem culegerea de piese pentru pian «Cantece Fara Cuvinte» de Mendelshon Bartholdy, din care cantam Gondola Venetiaza toata ziua de lunga. Plangeam si cantam incercand sa imi potolesc dorul de mama! Mama! O femeie frumoasa, ingrijita, ambitioasa, altruista, bruneta, sotie de director, harnica, gospodina, admirata de Jean Gabain pe aeroportul din Paris, plina de carisma, credincioasa, mama, Rodica Barabancea, mi-a dat o paine in mana: muzica!

La 14 ani am fugit de acasa si am petrecut seri intregi la Opera! Cu pretul vietii, mama mi-a dat sansa sa fac muzica! Sa il cunosc pe Bach, pe Chopin, pe Beethoven, pe Sabin Dragoi, cu pretul vietii!

Dorul de parinti si de copilarie este cel care permite lacrimilor sa curga suvoi, fara retinere, zguduindu-ne, curatandu-ne sufletul.

Dorul de parinti ne reconecteaza la sursa noastra. Este starea cea mai curata. Te racoreste, te improspateaza, te reseteaza ca sa poti lua viata in piept, cu forte proaspete, cu optimism, cu incredere, curajos.

Plansul este pentru cei puternici! Pentru cei asumati. Cine plange e constient ca elibereaza suferinta si isi curata sufletul de mazga unor amintiri ingropate. Eliberam amintirile si lasam loc pentru provocarile prezentului.

Aceasta jertfa o simt ca pe o stafeta !

Cu pretul vietii! Mama, iti multumesc! Mi-e asa de dor de tine!!!!!
Cu pretul vietii !
Scris azi, 15 iulie 2018
OzanaBarabancea pentru Gloria Barabancea
Andrew Barabancea Terinte” este mesajul scris de jurată pe pagina ei de Facebook.