PD-L vrea sa il lase pe Florin Calinescu fara Teatrul Mic

• Știri
PD-L vrea sa il lase pe Florin Calinescu fara Teatrul Mic

Pedeapsa. Daca Adriana Saftoiu s-a trezit bagata, „pe surse”, intr-un pseudo-divort chiar a doua zi dupa anuntarea candidaturii pe listele PNL, a venit randul lui Calinescu sa plateasca pretul candidaturii Florin Calinescu ar putea pierde functia de director al Teatrului Mic, dar ar putea candida pentru un loc de senator, sub sigla PNL. In sedinta pe care Consiliul General al Capitalei, dominat, cum se stie, de reprezentantii PD-L, o va avea maine se va discuta, potrivit impactnews.ro, o noua organigrama si un plan de restructurare a Teatrului Mic, aflat in directa administrare a edililor Capitalei si condus, cum se stie, de Florin Calinescu. Potrivit unor surse din Consiliu, problema Teatrului Mic a aparut pe ordinea de zi peste noapte, dupa aparitia informatiilor privind pactul artistului cu liberalii, desi existau plangeri ale unor actori impotriva lui Calinescu de foarte multa vreme, mai bine de un an, ceea ce denota, clar, substratul politic al povestii. Florin Calinescu este director al Teatrului Mic din 1999, el fiind in mai multe randuri contestat de unii subalterni actori, care i-au imputat ca nu s-a implicat suficient in managementul teatrului. (B.T.I.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Madonna i-a spus abia acum adevărul fiicei sale, după 30 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, când a născut-o. „A fost singura opțiune”
Click.ro
Madonna i-a spus abia acum adevărul fiicei sale, după 30 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, când a născut-o. „A fost singura opțiune”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Kievului cere explicații în Parlamentul Ucrainei: „Unde este apărarea aeriană și unde sunt miliardele pentru protejarea capitalei?”. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski
Gandul.ro
Primarul Kievului cere explicații în Parlamentul Ucrainei: „Unde este apărarea aeriană și unde sunt miliardele pentru protejarea capitalei?”. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta