Percheziţii DNA la firmele Romstrade şi Blue Air! „Regele asfaltului” a fost ridicat de procurori

• Știri
Percheziţii DNA la firmele Romstrade şi Blue Air! "Regele asfaltului" a fost ridicat de procurori

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, declara pentru MEDIAFAX că motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuţie, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, faţă de 70%, cât ar fi fost indicat.

Pop adăuga că există şi alte motive pentru rezilierea contractului. „Este un complex de împrejurări, mai amplu”, preciza şeful CNADNR.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de apropae 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.

Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obţinut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.

În 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, având un profit de peste 31 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 268 milioane de euro.

În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanţelor, 1.623 de salariaţi.

Nelu Iordache a figurat în ediţia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!