„Pionieri, drepți!”. Momentul în care Andrei Duban îi salută pe soții Ceaușescu, la ceremonia de inaugurare a Palatului Național al Copiilor

Disciplinat și serios – două dintre calitățile pe care Andrei Duban le-a arătat, cu mândrie, atât în fața soților Ceaușescu, cât și în fața celor prezenți la Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei (actualul Palat Național al Copiilor). Iată discursul ținut de Andrei Duban, în public!

Cândva un șoim al patriei sau pionier fruntaș, Andrei Duban a fost prezent la raport, în fața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, în ziua în care a avut loc ceremonia pentru inaugurarea Palatului Pionierilor și Șoimilor Patriei. După 1989, clădirea a fost denumită Palatul Național al Copiilor. Cu patru ani înainte de Revoluție, Palatul a fost deschis. La momentul respectiv, Andrei Duban, pionier comandant, îmbrăcat impecabil și cu o postură dreaptă și neclintit din raza microfonului, i-a salutat pe soții Ceaușescu și i-a informat că pionierii și șoimii patriei sunt pregătiți de ceremonie.

„Pionieri, drepți! Pentru raport, fiți gata! Tovarășe Nicolae Ceaușescu, Secretar General al Partidului Comunist Român, Președintele Republicii Socialiste România, tovarășă Elena Ceaușescu, pionierii și Șoimii Patriei sunt gata pentru începerea ceremoniei inaugurării Palatului Pionierilor și Șoimilor Patriei. Raportează pionierul comandant Andrei Duban”, sunt cuvintele rostite de el. Apoi, așa cum se practica la vremurile respective, cetățenii au putut auzi versurile imnului „Trei culori cunosc pe lume”.

Vezi și S-A AFLAT! CE COMPROMISURI A FĂCUT ANDREI DUBAN PENTRU SOȚIA SA: „EA O SĂ-MI PUNĂ CAPACUL LA MORMÂNT!”

Andrei Duban în fața soților Ceaușescu

Citește și GRAȚIELA DUBAN, SILUETĂ DE INVIDIAT! CUM SE MENȚINE ÎN FORMĂ SOȚIA LUI ANDREI DUBAN: „DE LA EA AM ÎNVĂȚAT SĂ…”

Andrei Duban a fost apreciat de soții Ceaușescu. Primea și cadouri!

În cadrul unui podcast, Andrei Duban a mărturisit că s-a aflat și în situația de a primi cadouri din partea soților Ceaușescu. Deși o considera pe Elena Ceaușescu o „scorpie”, Andrei Duban a primit două cadouri din partea ei. În plus, pe vremea dictatorului, era „copil – vedetă” din prisma interpretărilor poeziilor patriotice. Soția lui Nicolae Ceaușescu chiar a trimis și o mașină, special pentru Andrei Duban, pentru a-l lua de la școală!

„Am fost scos din clasă, nu apucasem să le spun părinților și m-au dus la Comitetul Central. Am intrat acolo în biroul președintei Organizației de Pionieri. M-a felicitat și mi-a spus că are un cadou pentru mine de la tovarășa Elena. Eu, în momentul ăla, am zis că e la mișto”, a povestit Andrei Duban.

„Când eram mai mic, mi-a oferit o mașinuță de curse, de Formula 1, care la spate avea o rotiță și o brichetă, dar am aflat mai târziu asta. Când mergeau roțile din spate, ieșeau mici scântei, ca la brichetă. Mă invidiau, dar le-o dădeam și lor (n.r. prietenilor)”, a mai povestit Andrei Duban.

Când era în liceu, a primit un stilou cu peniță de aur, însă, din păcate, nu îl mai are, pentru că i-a fost furat la Revoluție.

Sursă foto & video: Tik Tok, Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!