Acasă » LIFE STYLE » Utile » Postul ortodox. Cum se ține corect

Postul ortodox. Cum se ține corect

De: Alina S. 04/12/2019 | 11:27
Postul ortodox. Cum se ține corect
Postul ortodox si rugaciunea sunt pentru curatirea sufletului, spun preotii

Postul ortodox nu înseamnă doar abținerea de la mâncare de dulce, spun preoții. Postul, negru sau nu, înseamnă căință, stăpânire de sine, bunătate. Iată ce spun părinții despre postul ortodox și cum trebuie el ținut

Fie că vorbim despre marile posturi, precum este Postul Crăciunului sau Postul Paștelui, regulile în ceea ce privește postul ortodox sunt aceleași.

Cum se ține postul ortodox

Părintele Ilie Cleopa ne arată că în Biblie sunt nenumărate exemple ale celor care au ţinut post: Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei; şi tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim. El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune. Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor; ei au rânduit postul pentru creştini. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul, la fel, a postit patruzeci de zile; Daniel, de asemenea, a postit”.

Potrivit preoților, în zilele din postul ortodox, nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţii cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel, ţi-a “furat” diavolul postul, degeaba mai posteşti.

“Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate”, spune părintele Cleopa.

Aşadar, nu este suficient să te abţii de la mâncarea de dulce. Această înfrânare îţi atrage atenţia că trebuie să fii mai îngăduitor cu cei din jurul tău, să fii împăciuitor, mai iubitor, smerit. În perioada postului trebuie să te rogi mai mult, să îi ajuţi mai mult pe cei de lângă tine, să ocoleşti cât poţi păcatele. Dar toate acestea trebuie făcute din inimă, nu cu forţa sau de ochii lumii, precum făceau fariseii

Citește și: AMORUL ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI. CE A SPUS ARSENIE BOCA DESPRE ”ÎNFRÂNAREA POFTELOR”

Postul Ortodox. Cum se ține postul negru

Este o zi de căinţă,în care trebuie să nu te laşi atins de supărări şi să renunţi la patimi precum invidia şi lăcomia, considerate adevărate boli ale sufletului. Postul negru trebuie ţinut cu milostenie,ceea ce înseamnă că trebuie să dai de pomană în ziua respectivă. Abţinerea nu se face doar de la mâncare şi băutură,ci şi de la orice păcat şi răutate. Este o zi în care trebuie să dai dovadă de bunătate şi smerenie,  să nu te superi,să nu te cerţi şi să nu jigneşti pe nimeni. Trebuie să te ţii departe de orice ispită,altfel degeaba mai posteşti,potrivit învăţăturilor duhovnicului Ilarion Argatu (1913-1999).

Cum postul negru este pentru sufletul tău,nu trebuie să te lauzi cu faptele şi renunţările tale.„Când posteşti închide-te în cămara ta,ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”,spune părintele Ilarion Argatu într-una din scrierile sale duhvniceşti,„Pe treptele suirii către cer“. Dacă aveai mâncare pregătită pentru ziua în care ţii post negru, nu trebuie să o păstrezi ca să o mănânci altădată,ci să o împarţi nevoiaşilor. În această zi,rugăciunile pentru iertarea păcatelor au o putere mai mare.

Postul negru aduce beneficii şi asupra sănătăţii, fiind o adevărată cură de detoxificare a organismului. Pentru unele persoane, renunţarea la mâncare şi la băutură poate să aibă urmări grave,aşa că nu le este recomandat  femeilor însărcinate, copiilor, vârstnicilor şi celor care au  probleme de sănătate.  Înainte de a ţine post negru,este indicat să ceri sfatul medicului.

Citește și: MENIURI DE POST. CELE MAI BUNE MÂNCĂRURI PENTRU POSTUL CRACIUNULUI

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Marilu, mesaj sfâșietor după despărțirea de Iustin: „Cât timp avem, de fapt..”
Marilu, mesaj sfâșietor după despărțirea de Iustin: „Cât timp avem, de fapt..”
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află fix lângă un mare oraș al țării
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi, aș petrece timp cu părinții mei”
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
Anamaria Prodan nu s-a lecuit. Cum îl alintă pe Ronald Gavril: „Îl alint așa pentru că este o minune lăsată de la Dumnezeu pe pământ”
Anamaria Prodan nu s-a lecuit. Cum îl alintă pe Ronald Gavril: „Îl alint așa pentru...
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...