Poveste impresionantă la Slatina. Căţelul Bobiţă nu s-a dezlipit de salvarea unde era tratat stăpânul lui

Publicat: 28/10/2019 | 12:37

O întâmplare impresionantă a avut loc, duminică seară, la Slatina. Un căţel nu şi-a părăsit stăpânul timp de zeci de minute, cât acesta primea îngrijiri medicale într-o salvare, după ce leşinase pe stradă. (VEZI ȘI: EL ESTE SUPER-POLIȚISTUL DE LA SLATINA)

 După ce stăpânul a fost dus la Spitalul Judeţean Slatina, un echipaj de poliţie a păzit căţelul, până când a sosit cineva din familie.

„Cățel rămas în stradă după ce stăpânul a leșinat și a fost preluat de ambulanță, zona Steaua, Slatina! După ce am ajutat la transportarea pacientului la UPU Slatina, ne-am întors şi l-am luat şi pe Bobiţă!?

Împreună cu Bobiţă am aşteptat stăpâna care a venit de la Râmnicu Vâlcea într-un târziu şi i-am arătat lui Bobiţă că nu numai cățelul poate fi fidel omului, ci şi invers! , a povestit poliţistul Viorel Teacă pe pagina de socializare.

Polițiștii l-au dus acasă pe Bobiță

Echipajul de poliție i-a condus apoi pe Bobiță și pe stăpâna lui până acasă.

„Prin modul lui Bobiță de a se comporta, am rămas profund impresionat, așă că i-am promis că ne întoarcem după el și am făcut-o!
Noapte linistită Bobiță
Noapte linistită tuturor! 🙏👪💏👮‍♂️🐕🐶!
Si nu uitați întotdeauna exista speranta!👍
Fiti mai buni unii cu alții!
P.S. pentru un cățel nu conteaza daca esti bogat sau sărac el te iubeste necondiționat”, a mai scris polițistul Viorel Teacă. (NU RATA: GESTUL URIAȘ FĂCUT DE UN POLIȚIST DIN SLATINA, ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ)

Citește și...